Miercuri, 25 Decembrie 2024

Comemorarea preotului Vasile Lucaciu - 122 de ani de la sentința memorandiștilor

Preasfințitul Vasile Bizău a sfințit miercuri, 25 mai a.c., placa comemorativă a autorului intelectual al Memorandului din 28 mai 1892. „Această casă i-a aparținut marelui român, dr. Vasile Lucaciu (1852-1922) în perioada afirmării sale ca luptător pentru egalitatea în drepturi și obligații a tuturor națiunilor”, se poate citi pe placa așezată pe casa ce a aparținut familiei Lucaciu, din Satu Mare, str. Vasile Lucaciu, 29.

Dezvelirea plăcii dedicate marelui om de cultură, preot doctor greco-catolic format la Roma, inițiator și semnatar al Memorandului, a fost făcută de PS Vasile și primarul orașului, Dorel Coica, începând cu ora 16:00. Momentul s-a înscris în cadrul simpozionului “Vasile Lucaciu, autorul intelectual al Memorandului”, organizat pentru a comemora figura acestui mare om exact în ziua în care, acum 122 de ani, s-a pronunțat sentinţa în procesul memorandiştilor (25 mai 1894). Petiția, semnată și prezentată de către liderii românilor din Transilvania împăratului Austro-Ungariei, Franz Joseph, cerea acestuia o intervenție directă pentru încetarea presiunilor de maghiarizare a românilor, precum și drepturi etnice egale între români și maghiari. Acest „fapt îndrăzneț” a avut ca și consecință 14 condamnări la închisoare pentru fruntașii memorandiști, care au primit pedepse cuprinse între 2 luni și 5 ani.  

La Simpozion au participat numeroși oameni de cultură, profesori, cercetători, preoți (greco-catolici, în frunte cu părintele protopop Dumitru Roman și ortodocși, însoțiți de părintele protopop Ioan Socolan) și autorități (prefectul Radu Bud, primarul Dorel Coica şi viceprimarul Radu Roca). În fața casei unde este amplasată placa comemorativă, PS Vasile Bizău a celebrat Te Deum-ul și Parastasul de pomenire a autorului Memorandului. În discursul său, Ierarhul a evocat figura părintelui Vasile Lucaciu și dezideratul lui de unitate, acesta devenind și un țel al vieții sale, motiv pentru care și ctitoria părintelui, biserica din Șișești, este votivă unirii tuturor românilor.

Pe parcursul zilei au avut loc comunicări științifice și lansarea volumului “Leul de la Şişeşti”, de Tiron Albani (La Poesis, în str. Mircea cel Bătrân, SM), carte publicată de Editura “Şcoala Ardeleană” din Cluj-Napoca. De asemenea, participanții la simpozion au putut vizita expoziţia de documente originale a familei dr. Vasile Lucaciu, cuprinzând ziare, reviste şi cărţi din secolul 19.

„Prin amploarea şi semnificaţia lui, acest eveniment este una dintre cele mai semnificative manifestări culturale care au avut loc în Satu Mare în ultimii ani”, relatează cotidianul Informația Zilei în articolul dedicat evenimentului (semnat Vasile Nechita).

Biroul eparhial de presă

 

 

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.