După 5 ani, am pornit din nou spre Ziua Mondială a Tineretului cu alți oameni, într-un alt loc și acolo ne aștepta un alt Papă. Când m-am înscris, mă așteptam să fie o experiență diferită față de cea din 2011, de la Madrid, pentru că aceasta avea să fie mai scurtă și mai intensă.

Experiența a fost plină de provocări și de încercări de cum am ajuns, dar toate au avut rolul lor. Am trăit acolo câteva momente mai intense din punct de vedere spiritual care mi-au rămas bine întipărite în minte. Primul a fost momentul în care am intrat în Sanctuarul închinat Sfintei Faustina. Oamenii intrau, se închinau, unii se rugau, alții cântau, apoi ieșeau pe rând. Chiar dacă totul se întâmpla rapid, pentru că era un val continuu de oameni, ceva parcă te ținea în loc. Într-un loc cu atâta lume găseai totuși liniștea de care aveai nevoie pentru a înălța un gând spre Dumnezeu. Al doilea moment a fost cel de după procesiunea Căii Crucii când papa Francisc ne-a vorbit despre problemele umanității, despre întrebările pe care ni le punem, întrebări care nu au un răspuns uman și care se joacă cu credința noastră. Ne-a îndemnat să nu trăim viața doar pe jumătate și să ne punem la dispoziția aproapelui. A mai vorbit despre problema din Siria, unde e atâta suferință și atâta violență. Era frumos să vezi în jurul tău tineri purtând tricouri pe care scria mare: ”Syria, peace is possible”. Un alt lucru care m-a impresionat a fost încrederea pe care Papa o are față de noi, tinerii, spunând că noi suntem cei care pot spune ”nu” și care pot schimba lumea.

În a doua zi, întâmplarea a făcut să fim pe stradă chiar în timp ce Papa se îndrepta spre liturghia cu persoanele consacrate și să-l vedem de aproape. Cred că a fost momentul în care am fost cel mai fericit. M-am bucurat să văd că un om atât de simplu, de umil și de zâmbitor, care inspiră pace și credință conduce Biserica și ne-a condus pe noi acolo. Prin cuvintele lui ne-a învățat despre Dumnezeu, despre iubire, despre pace, despre milostivire, la fel cum o făceau apostolii și însuși Isus. Apoi noaptea de veghe a fost un alt moment important. După un drum lung și obositor prin soare și căldură, toți tinerii veniți la Cracovia ne-am unit în rugăciune cu lumânări aprinse în mâini și cântând impreună. În acele momente se vedea frumusețea creației lui Dumnezeu: oameni diferiți, din tări diferite, vorbind limbi diferite, trăind diferit, cu propriile obiceiuri și tradiții, adunați într-un singur loc pentru același scop. Asta s-a văzut și mai bine a doua zi la sfânta liturghie.

În ultima zi, înainte de a porni spre casă, ne-am oprit la Auschwitz, un loc pe care cuvintele greu îl descriu și pe care mi-ar plăcea să-l revăd, la fel cum mi-ar plăcea să mă întorc în Polonia. (Chindriș Gavrilă, 22 ani, Sighetu Marmației - Eparhia Greco-Catolică de Maramureș)