Miercuri, 25 Decembrie 2024

A avut loc acțiunea caritabilă UN MILION DE STELE – ediția a VII-a

Acțiunea caritabilă ,,Un milion de stele” s-a desfășurat și în acest an pe teritoriul Eparhiei noastre. Astfel, la Baia Mare, Asociația Eparhială Caritas Greco Catolic Maramureș a organizat acțiunea de solidaritate în incinta Bisericii ,,Sfânta Cruce”. La eveniment au participat aproximativ 200 de copii însoțiți de către părinți și de cadre didactice. Aceștia au susținut mici programe artistice, cântece și poezii, au aprins câte o lumânare și au făcut o donație care se va îndrepta către o familie (mamă singură cu 5 copii) care se confruntă cu mari greutăți.

Pr. Dunca Gheorghe (director Caritas): „Evenimentul a fost unul reușit, având sprijinul și ajutorul direct a mai multor instituții cărora le mulțumim. Au fost alături de noi preot Zareczki Angel Vicar cu laicii, tineretului catolic și grupului de la Cercetașii Munților, Școala Confesională ,,Dr. Ep. Alexandru Rusu”, doamnei director Anuța Gorzo, care ne-au susținut cu lumânari si pahare ornate de către copii. De asemenea, mulțumim doamnei director Ioana Măhălean de la grădinița cu program prelungit nr 10 din Baia Mare, doamnei director Ramona Tămâian de la grădinița Otilia Cazimir, doamnei profesoare Petronela Maria Mureșan de la Colegiul Național ,,Vasile Lucaciu”. Mulțumiri sponsorilor de la S.C.Faimar S.A. care ne-au ajutat în a oferi un mic cadou fiecărui copil participant. Mulțumiri de asemenea tuturor copiilor și părinților care s-au implicat în acest eveniment caritabil al asociației noastre. Mulțumim lui Dumnezeu pentru această seară binecuvântată!”

Biroul eparhial de presă

 

 

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.