Miercuri, 25 Decembrie 2024

S-a încheiat Sinodul Episcopilor reunit la Roma în 4-29 octombrie 2023. Munca de reflecție și discernământ pe tema sinodalității continuă în Bisericile locale pentru încă un an

Sâmbătă, 28 octombrie, a fost publicată Sinteza Primei sesiuni a celei de-a XVI-a Adunare Generală a Sinodului Episcopilor, reunită la Roma în perioada 4-29 octombrie 2023. Documentul face parte din ultima fază a parcursului sinodal, început în urmă cu 2 ani, în luna octombrie 2021, cel mai amplu parcurs de reflecție asupra căii de urmat a Poporului lui Dumnezeu din istoria Bisericii Catolice, desfășurat sub titlul: „Pentru o Biserică sinodală. Comuniune, participare, misiune”.

La decizia Papei Francisc, pe această sinteză întreaga Biserică se va opri spre a reflecta pentru încă un an, până în noiembrie 2024, astfel că faza finală a parcursului sinodal a fost împărțită în două sesiuni: octombrie 2023 și octombrie 2024.  

„Acest Sinod nu este un eveniment, ci un parcurs, explica Papa la rugăciunea Angelus din 16 octombrie 2022, iar prima fază, de ascultare și discernământ, a adus multe roade care trebuie să ajungă la maturitate deplină, astfel că nu ne putem grăbi și va fi nevoie de o perioadă mai extinsă de discernământ în faza finală a parcursului sinodal”.

Prima fază, începută în octombrie 2021, a cuprins interogarea fiecărei comunități parohiale cu privire la Biserica sinodală, la participarea, comuniunea din Biserică și misiunea acesteia. A urmat un rezumat eparhial, urmat de unul național, la nivel de întreagă Biserică din fiecare țară. În continuare s-a lucrat la un singur rezumat pentru faza continentală și în cele din urmă, toate informațiile strânse de pe fiecare continent au ajuns la Roma, unde în această primă sesiune de patru săptămâni (4-29 octombrie 2023) s-a reflectat asupra punctelor convergente strânse din întreaga lume, „ghidați de Spiritul Sfânt, care este protagonistul”, după cum afirma Sfântul Părinte Papa Francisc în deschiderea lucrărilor. 365 de membri au participat la Sinod (364 și Papa Francisc – Președinte) dintre care cel puțin un laic din fiecare țară, 54 dintre membri cu drept de vot fiind, în premieră istorică, femei.    

Din Biserica catolică din România au participat la prima sesiune a adunării sinodale: PS Cristian Dumitru Crișan, episcop auxiliar al Arhieparhiei de Făgăraș și Alba Iulia, desemnat din partea Sinodului Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, ÎPS Gergely Kovács, arhiepiscop al Arhidiecezei de Alba Iulia și administrator apostolic ”ad nutum Sanctae Sedis” al Ordinariatului pentru catolicii de rit armean din România, PS József-Csaba Pál, episcop al diecezei romano-catolice de Timişoara (membru numit de Papa Francisc) și profesoara Klára Antonia Csiszár.

Documentul final al Primei sesiuni a Sinodului are peste 40 de pagini și cuprinde trei părți: Biserica sinodală, Toți discipoli, toți misionari și A țese legături, a construi comunități.

În fiecare parte apar Puncte convergente (punctele stabile spre care se poate îndrepta reflecția), Chestiuni de abordat (chestiuni care au nevoie de o mai mare aprofundare teologică, pastorală canonică, spre a înțelege direcția în care să se meargă) și Propuneri pentru piste de parcurs.

Asupra acestor puncte care trebuie aprofundate se va reflecta în Bisericile locale până în octombrie 2024, când va fi publicat un document final al parcursului sinodal.

„În lunile următoare, Conferințele Episcopale și Ierarhia Bisericii Catolice Orientale, făcând medierea între Bisericile locale și Secretariatul General al Sinodului, vor avea un rol important în desfășurarea reflecției. Pornind de la punctele convergente la care am ajuns, suntem cu toții chemați să ne concentrăm pe chestiunile și propunerile cele mai relevante și mai urgente, favorizând aprofundarea teologică și pastorală și indicând implicările canonice”, citim în prezentarea Sintezei, votată cu 343 de voturi pentru și unu împotrivă.

„Sinodalitatea este văzută ca și o totalitate de procese și o rețea de organisme care permit schimbul între Biserici și dialogul cu lumea”, citim în aceeași introducere.

Sinteza Primei sesiuni a celei de-a XVI-a Adunări generale a Sinodului episcopilor (4-29 octombrie 2023) a fost publicată de Sala de Presă a Sfântului Scaun în italiană și poate fi găsită aici.

 «Ceea ce Spiritul Sfânt a trezit în această adunare, să aducă roade de comuniune și de pace pentru tot poporul lui Dumnezeu și pentru întreaga umanitate” a afirmat Sfântul Părinte la finalul Sinodului, reunit în Aula Paolo VI din Vatican, nu înainte de a mulțumi tuturor celor implicați, în special Secretariatului general, asistenților spirituali și tuturor celor care, din culise, au făcut posibil, prin munca lor, acest amplu proces.

Biroul eparhial de presă

Talida Trifoi

 

FOTO: Papa Francisc împreună cu părinții sinodali, în rugăciune la finalul primei faze a Sinodului - ANSA

 

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.