Miercuri, 25 Decembrie 2024

Instalarea noului paroh în parohia Sighetu Marmației I

Duminică, 03 martie 2019, Duminica Înfricoșătoarei Judecăți, a avut loc instalarea noului paroh pentru parohia greco-catolică Sighetu Marmației I, protopopiatul Sighet.

Din încredințarea Preasfințitul Părinte Vasile Bizău, părintele Augustin Butica, vicarul general al Episcopiei de Maramureș, a celebrat Sfânta Liturghie începând cu ora 10:30, avându-i alături la masa Sfântului Altar pe părintele Vasile Florea, noul paroh din parohia Sighetu Marmației I, și pe părinții Anton Tancău și Mihail Vacaru de la Conventul Sfântul Francisc de Assisi din Sighetu Marmației.

La sfârșitul Sfintei Liturghii, părintele vicar general a dat citire decretului de numire prin care părintele Vasile Florea  devine preot paroh pentru parohia Sighetu Marmației I.

Noul paroh, părintele Vasile Florea, s-a născut la data de 4 iunie 1978. După încheierea studiilor teologice la Colegiul Oriental Eichstätt din Germania, părintele Vasile Florea a fost hirotonit preot pe data de 30.01. 2005, ca și vicar parohial pentru parohia Sighetu Marmației I. În urma pensionării On. Părinte Onisim Filip, Părintelui Vasile Florea i-a fost încredințată parohia din Cristos Rege din Sighetu Marmației începând cu data de 1 martie 2019.

Îi urăm părintelui Vasile Florea o păstorire îndelungată și rodnică!

Biroul eparhial de presă

 

 

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.