Miercuri, 25 Decembrie 2024

,,Acoperământul Maicii Domnului” - Hram în parohia Livada

„Această sărbătoare, Acoperământul Maicii Domnului ne trimite cu gândul, cu inima și cu toată ființa noastră înspre cinstirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și încredințarea noastră, a fiecăruia, că suntem fiii Ei”, a afirmat Preasfinția Sa Vasile Bizău în parohia Livada, unde a celebrat Sfânta Liturghie duminică, 2 octombrie 2022, cu ocazia hramului bisericii.

Au concelebrat: părintele protopop Șimon Cornel, părintele paroh Kudla Gheorghe și alți preoți din protopopiat invitați la sărbătoare.

Preasfințitul a explicat cum hramul este o ocazie care adună împreună pe toți fiii Bisericii, într-o familie, „familia lui Hristos, sub ocrotirea Maicii Domnului”. „În sărbătorea hramului suntem chemați să reînnoim adeziunea noastră și voința noastră de a rămâne fii, de a-i face bucurie Maicii Noastre Cerești… Fiii aduc bucurie Mamei Cerești atunci când sunt împreună în biserică, spre a aduce laudă lui Dumnezeu, sunt împreună pentru a spera și pentru a merge pe drumul vieții cu încredere, având nădejdea că Maica Domnului le este aproape”, a punctat Ierarhul, reamintind faptul că fiecare persoană este templu al lui Dumnezeu, care trebuie păstrat întotdeauna curat și pregătit să cinstească prezența divină. În evanghelia duminicii, (Mt. 15, 21-28) „vedem cum credința, în forma ei universală, presupune și perseverență, a nu renunța, a cere, a avea încredere”. În text, femeia canaaneancă cere insistent lui Isus să-i vindece fiica chinuită de diavol, chiar și atunci când Isus nu răspunde, ea continuă insistent să-i ceară ajutor, iar Isus se întoarce și îi vine în întâmpinare: „O, femeie, mare este credința ta! Să fie cum vrei tu!”. „Ce mare este credința unei mame, atunci când ea se roagă pentru fiii ei!”, a afirmat PS Vasile, invitând comunitatea să trăiască cu încredere evanghelia, care îndeamnă oamenii să construiască pacea, să trăiască precum frații, fiind fii ai aceluiași Tată.

„Cu statornicia în credință a dreptului Iov din Sfânta Scriptură, suntem noi cu toții adunați azi aici, la această mare sărbătoare a bisericii noastre. Fie numele Domnului binecuvântat pentru această zi! Fie numele Domnului binecuvântat că ne-a dăruit-o pe Fecioara Maria! Fie numele Domnului binecuvântat că ne-a lăsat această frumoasă sărbătoare: Acoperământul Maicii Domnului! Fie numele Domnului Binecuvântat pentru că sunteți aici cu noi, spre a o sărbători împreună cu Preasfinția Voastră pe Maica Noastră Cerească! Vă mulțumim pentru prezență. Vă așteptăm cu mult drag la noi și altă dată”, a afirmat la finalul evenimentului părintele paroh Kudla Gheorghe, dăruind Preasfințitului Vasile, din partea credincioșilor din Livada, un frumos buchet de flori, „ca semn al mulțumirii și al urării de bine”.

Biroul eparhial de presă

 

000

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.