Miercuri, 25 Decembrie 2024

Hramul bisericii „Sfântul Anton” din Baia Mare

„Suntem în sărbătoarea Sfântului Anton de Padova, sărbătoare în care, în fiecare an, ne îndreptăm pașii înspre această biserică din orașul nostru dedicată lui și rugăciunile pe care le înălțăm întru Domnul sunt rugăciuni asemenea tămâiei, care se ridică în miros de bună mireasmă, pentru a-i cinsti pe sfinți, pentru a-l cinsti pe Sfântul Anton și pentru a-i urma exemplul”, a afirmat Preasfinția Sa Vasile Bizău în parohia „Sfântul Anton” din Baia Mare, marți, 13 iunie 2023, unde numeroși credincioși și preoți s-au adunat pentru a sărbători împreună hramul bisericii. Sfânta Liturghie a fost celebrată de Episcopul de Maramureș și au concelebrat: pr. vicar general Augustin Butica, pr. protopop Iusco Vasile, pr. paroh Florin Marusciac și pr. vicar parohial Mircea Manu, dar și un întreg sobor de preoți din eparhie și din alte eparhii, care au fost invitați să se unească în rugăciune alături de sutele de credincioși ai parohiei, precum și veniți din alte parohii. A diaconat părintele diacon Iusco Ovidiu.

„Suntem la 800 de ani de când a trăit Sfântul Anton și în toată această perioadă, prezența sfântului, ca și prezența celorlalți sfinți din Biserică, continuă să ne inspire și să dea ajutor, curaj și speranță pentru cei care îi cinstesc și le sunt aproape”, a explicat Eparhul de Maramureș, care a descris profilul sfinților ca fiind persoane prezente, ancorate în Dumnezeu, care trăiesc în lumina credinței, o lumină care atrage multe persoane, deoarece sfințenia răspândește parfumul prezenței lui Dumnezeu. „Sfințenia nu este un lux, ci o necesitate”, a afirmat Sfânta Tereza de Calcutta unei jurnaliste care a întrebat-o cum se simte atunci când este numită sfântă. Răspunsul sfintei a fost adus în fața credincioșilor de către Preasfinția Sa Vasile, pentru a-i îndemna pe aceștia să mediteze la faptul că sfințenia este o invitație pentru noi toți, deoarece „viața omului neatinsă de sfințenie este o viață falimentară” și acest lucru îl poate observa fiecare persoană care are scopuri și idealuri pe care nu reușește să le atingă. Dumnezeu este Iubire. „Cine-l caută pe Dumnezeu, face pași spre sfințenie. Cine-l primește pe Dumnezeu în Sfânta Euharistie, face pași împreună cu El”.

 „Sfințenia este posibilă și astăzi!”, a afirmat la finalul celebrării părintele paroh Florin Marusciac, care a mulțumit Bunului Dumnezeu și tuturor celor prezenți pentru această seară de rugăciune împreună, care a făcut sărbătoarea hramului mai frumoasă: Preasfinției Sale Vasile, confraților preoți, călugări și călugărițe, credincioșilor parohiei și celor veniți din alte parohii și tuturor celor care s-au implicat în buna desfășurare a evenimentului.

Biroul eparhial de presă


 

 

000

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.