Miercuri, 25 Decembrie 2024

A fost sărbătorit hramul parohiei „Sfântul Iosif” din Satu Mare

Duminica a 36-a după Rusalii (17 martie 2024), numită a lăsatului sec de brînză, în afară de a fi ultima zi pregătitoare în vederea începutului Postului Mare al Sfintelor Paști, pentru Parohia Greco-Catolică „Sfântul Iosif” Satu Mare a mai oferit bucuria sărbătorii patronului protector al comunității parohiale. Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost celebrată de părintele protopop Eduard Fischer, avându-i alături la Masa Altarului pe părintele Nicu Huzău din Parohia Botiz, precum și pe părintele paroh Cristian Sabău, împreună cu un număr mare de credincioși creștini, atât ai Parohiei „Sfântul Iosif”, cât și veniți de prin alte părți. Cântările liturgice ale Sfintei Liturghii au fost asigurate de corul Parohiei „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, dirijați de către doamna Aurelia Ciuclean.

În cuvântul de învățătură, părintele protopop Eduard Fischer a făcut o scurtă retrospecție asupra mesajelor scripturistice ale duminicilor precedente, pentru a creiona o sinteză a principalelor aspecte de conduită personală creștină, mai ales când acesta se află în fața unui timp liturgic special, care îi poate oferi multe beneficii spirituale și o autentică pocăință trăită și pusă în act în dinamica marii sărbători a Misterului Pascal. Apoi, pe fundamentul acestor prime reflecții, părintele protopop a reliefat viața și misiunea specială a Sfântului Iosif, soțul Preacuratei Născătoare de Dumnezeu și tatăl adoptiv al Mântuitorului Isus Cristos. Necesitatea acestor două persoane este fundamentală în raport cu economia mântuirii, în care Fiul lui Dumnezeu s-a făcut și om adevărat, iar pentru a împlini această condiție avea nevoie de o familie. Dincolo de a gira preceptele legale, care îi cereau unei femei să nu trăiască adulterin, prin asumarea paternității pe care o face Sfântul Iosif, atât Preacurata Fecioară Maria cât și fiul Isus au primit legitimitate publică în fața legii mozaice. Apoi, rolul Sfântului Iosif merge mai departe, fundamentând și parcursul mesianic al Mântuitorului, deoarece prin paternitatea oferită, descendența davidică, aparținătoare tribului lui Iuda, este astfel garantată, în conformitate cu toate profețiile. Nu în ultimul rând, talia personală a Sfântului și Dreptului Iosif îl recomandă ca fiind unul dintre cei mai venerați sfinți ai Bisericii, mai ales în spiritualitatea apuseană, unde pomenirea liturgică a acestuia este aproape omniprezentă în toate canoanele de rugăciune ale Bisericii, drept pentru care Sfântul Iosif oferă un larg patronaj spiritual atât Bisericii, familiilor creștine, cât și soților creștini, care sunt invitați în a-i urma exemplul de fidelitate, bunătate și credință.  

După celebrarea Sfintei Liturghii și recitarea rugăciunilor specifice de venerare a Sfântului Iosif, făcând mulțumirile de cuviință, părintele paroh Cristian Sabău a invitat toată comunitatea prezentă și la bucuria agapei frățești.

Protopopiatul SM

 

 

 

 

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.