Marți, 24 Decembrie 2024

Vizită pastorală și sfințirea capelei mortuare în parohia Ciolt

„Îmi exprim bucuria de a fi astăzi în mijlocul dumneavoastră pentru a celebra Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie și a-i aduce laudă lui Dumnezeu, cu toții împreună”, a afirmat Preasfinția Sa Vasile Bizău în biserica din Ciolt, unde a celebrat duminică, 29 septembrie 2024. La finalul celebrării Sfintei liturghii, alături de pr. protopop Butean Vasile, pr. paroh Pop Daniel, pr. fost paroh Voicu Simion și alți preoți invitați la sărbătoare, s-a oficiat sfințirea capelei mortuare din localitate.

S-a declarat bucuros să fie la Ciolt Ierarhul de Maramureș, găsind aici o comunitate harnică și care trăiește în pace, despre care se aud doar vești îmbucurătoare. 

Învățătura Domnului care ni se adresează prin cuvântul evanghelic de astăzi (Lc. 6, 31-36 – Iubirea Vrășmașilor) ne invită la mediație, fiind aceasta o invitație care nu aparține „filozofiei lumești, ci aparține filozofiei Dumnezeiești”, a afirmat Ierarhul.

Astăzi suntem chemați să încercăm „să pătrundem în dinamica Poruncii Iubirii lui Dumnezeu și a semenilor, a iubirii față de semeni… dar care lansează și provocarea: Iubiți pe vrășmașii voștri. Faceți bine celor care vă fac rău. Binecuvântați-i pe cei care vă blestemă. Iertați celor care vă greșesc”. „Din acest punct începe iubirea Dumnezeiască și ea nu este omenească pentru că, în dimensiunea noastră umană spunem că este prea dificil, că nu aparține firii noastre. Firii noastre omenești aparține dorința de măsură, de justiție, de dreptate”, a punctat PS Vasile.  

Arhiereul a adus în lumină chemarea creștinului de a trăi o viață reînnoită în fiecare zi, aceea de a se asemăna lui Dumnezeu și de a încerca să imite modul Lui de a iubi: „Omul care se ancorează în credință și este rugător, îl caută pe Dumnezeu, ascultă Cuvântul Evangheliei, citește Sfânta Scriptură, meditează Cuvântul, face liniște în viața sa, îl pune pe Dumnezeu pe primul loc, acel om găsește măsura drumului vieții noi”.

Cu toții suntem invitați să urmăm această cale, fiind cu toții fii ai lui Dumnezeu. De aici înțelegem logica învățăturii Mântuitorului: Iubiți pe vrășmașii voștri!, întrucât noi suntem chemați să fim fii ai Celui Preaînalt și nu doar fii ai oamenilor, ai 

pământului, având în vedere că viața noastră pe pământ se sfârșește, dar viața cerească, viața harică, viața lui Dumnezeu pentru noi nu se sfârșește; ea îndeamnă la iubire, la comuniune, la fapte bune, la iertare, la speranța privirii în viitor”, a punctat Preasfinția Sa.

„Se cuvine să-i aducem mulțumiri lui Dumnezeu pentru că ne-a oferit azi ocazia să ne unim în rugăciune, dar și Preasfințitului Părinte Vasile, care a venit azi în mijlocul nostru pentru a săvârși sfințirea capelei mortuare și pentru că ne poartă în rugăciunile sale”, a afirmat la final părintele paroh Pop Daniel. Părintele a mulțumit, de asemenea, părintelui protopop și tuturor confraților preoți, dar și credincioșilor care s-au unit în rugăciune în această zi frumoasă pentru parohie, finalul unui drum început în urmă cu trei ani, la propunerea domnului Marchiș Ioan.

Toată lucrarea a fost posibilă datorită meseriașilor conduși de dl. Lucian Pop și credincioșilor care s-au implicat activ, donatorilor și tuturor celor care au depus muncă voluntară la construcția capelei mortuare. „Tuturor vă suntem recunoscători și vă asigurăm de rugăciunile noastre”, a afirmat părintele paroh.

Biroul eparhial de presă

 

000

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.