Marți, 24 Decembrie 2024

Parohia Greco Catolică Sighet și-a sărbătorit hramul

Ziua de 24 noiembrie 2024 a fost zi de sărăbătoare în Parohia Greco-Catolică „Cristos Regele Universului”, care și-a sărbătorit hramul. În acest an, Sfânta Liturghie a fost celebrată de părintele vicar general Florin Fodoruț, care a ținut și cuvântul de învățătură.

Pornind de la Evanghelia duminicii (a treizecea după Rusalii Lc 18,18-27 – dregătorul bogat), părintele vicar i-a îndemnat pe cei prezenți să mediteze cum pot trăi o viață creștină autentică. Aceasta se realizează cu adevărat dacă ascultăm îndemnul pe care Isus îl dă dregătorului la întrebarea acestuia: „Învățătorule bun ce să fac ca să moștenesc viața de veci?” (Lc 18,18). Răspunsul lui Isus face referire la trei verbe: „a vinde”, „a da”, „a urma”. Acestea costituie traseul spiritual al credinciosului. De asemenea referindu-se la hramul bisericii „Cristos Regele Universului”, părintele vicar a făcut o paralelă între regalitatea lumească, care înseamnă a aduna, și regalitatea divină, care înseamnă a dărui.

S-au alăturat celebrării preoți din Prototopopiatul Sighet, protopop Vasile Iusco, din parohiile românești din Ucraina și credincioșii care i-au însoțiți, precum și credincioșii parohiei Sighet.

Dumnezeu să primească jertfa tuturor și să ne învrednicească să trăim căutând viața veșnică.

Pr. Vasile Florea,

paroh de Sighet  

 

 

 

 

000

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.