Vineri, 10 Octombrie 2025

COMUNICAT: A avut loc la Dragomirești și Ieud Adunarea Generală a AGRU-lui național

În perioada 3-5 octombrie 2025 a avut loc la Dragomirești și Ieud Adunarea Generală a AGRU-lui național, cu tema: „Uniți pe cale spre unicul Domn Isus Hristos”, inspirată de cuvintele apostolului: „Vă rog, fraților, pentru numele Domnului nostru Isus Hristos, să fiți cu toții de acord și să nu mai fie între voi dezbinări, ci să fiți uniți în același cuget și în același gând.” (Corinteni 1, 10).

Întâlnirea a început vineri, 3 octombrie, la Ieud, cu primirea participanților.

Ziua de sâmbătă, 4 octombrie, a debutat cu celebrarea sfintei liturghii arhierești la Biserica „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Dragomirești, prezidată de PS Vasile Bizău, episcop de Maramureș, care a rostit și cuvântul de învățătură.

Sesiunea de lucru a avut loc la Centrul de Cercetări teologico-filosofice ale obiceiurilor românești din Maramureș „Vasile Pârvan” de pe lângă primăria Dragomirești și a fost moderată de doamna Janeta Ciocan, vicepreședinte AGRU eparhial Maramureș. Un cuvânt de salut și o reflecție asupra temei au fost prezentate în deschiderea lucrărilor de către PS Vasile, care ne-a atras atenția asupra:

- citirii semnelor timpului, cu importanța acordată trecutului, pentru a ști răspunde întrebării „ce va fi după noi?”;

- spiritului misionar, prin simpla mărturie autentică, personală și ca Biserică, zi după zi, fiecare de pe poziția și cu chemarea sa.

Dl. Vasile Țiplea, primarul orașului, a prezentat figura preotului greco-catolic Emil Bran (1864-1941), personalitate marcantă a Dragomireștiului. Alin Tat, președintele AGRU național, a salutat reprezentanții AGRU  din cinci eparhii (cei de la Lugoj neputând fi prezenți datorită suprapunerii Adunării Generale cu evenimente ecleziale locale însemnate), precum și pe preoții prezenți, iar doamna Silvia Zubașcu a prezentat activitățile AGRU-lui Dragomirești.

A urmat conferința părintelui Gabriel Marincaș, cu titlul: „Întoarcerea la Ierusalim”, o pledoarie convingătoare pentru redescoperirea fundamentelor credinței noastre, precum și o meditație despre înțelepciunea de sus, așa cum este prezentată aceasta de către apostolul Iacob:
„Înțelepciunea care vine de sus este întâi curată, apoi pașnică, blândă, ușor de înduplecat, plină de îndurare și de roade bune, fără părtinire, nefăţarnică” (Iacob 3, 17)

În a doua parte a sesiunii de lucru au fost discutate chestiuni interne ale asociației, au fost prezentate exemple de bune practici, s-au făcut sugestii de îmbunătățire a funcționării AGRU-lui la nivel național, eparhial, local și parohial.

Programul a continuat cu vizitarea celor două vechi biserici de lemn cu hramul „Nașterea Maicii Domnului” din Ieud Deal și din Ieud Șes, precum și a noii biserici greco-catolice din Ieud „Adormirea Maicii Domnului”, a morii lui Mecleș, a Casei Olarului și a atelierului de sculptură în lemn a meșterului popular Grigore Țulean din Săcel.

Întâlnirea s-a încheiat duminică, 5 octombrie, prin celebrarea sfintei liturghii la parohia Dragomirești, împreună cu părintele paroh Vasile Hotico.

Următoarea Adunare Generală a AGRU național va avea loc în Eparhia de București, în luna aprilie 2026.

Alin Tat, președinte

Pr. Florin Marusciac, asistent spiritual AGRU Maramureș

 

000

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.