„Altarul este locul de jertfă, locul central al edificiului bisericii. Este locul unde Sfintele Taine, prin lucrarea Spiritului Sfânt, devin Trupul și Sângele Domnului, iar noi primim aceste daruri de fiecare dată când venim la sfânta biserică, în fiecare duminică și sărbătoare, atunci când este celebrare; primind aceste daruri nu facem altceva decât să devenim, pas cu pas, etapă după etapă, ceea ce primim. Acesta este scopul venirii noastre la biserică și al trăirii vieții creștine: să devenim ceea ce primim, darul lui Dumnezeu, viața Spiritului Sfânt, care este viața veșnică”, a afirmat Preasfinția Sa Vasile Bizău în parohia Petea - protopopiatul Satu Mare, unde a celebrat Sfânta Liturghie duminică, 30 noiembrie 2025.
În cadrul celebrării a fost resfințită Masa Altarului din biserica parohială cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril”. Au concelebrat: pr. Eduard Fischer, protopop de Satu Mare, pr. Iosif Buzgău, paroh al parohiei gazdă și pr. Nicolae Huzău, paroh al parohiei Botiz. A slujit părintele diacon Florin Marc.
„Se împlinesc 200 de ani de la construirea acestei biserici și odată cu resfințirea Mesei de Altar trăim bucuria spirituală a reînnoirii alianței noastre cu Dumnezeu și a întăririi legăturilor în comunitate, pentru că legătura cu Altarul și cu Dumnezeu înseamnă și reînnoirea relațiilor în comunitate, a fraților și surorilor între ei, a celor care sunt frați și surori în Domnul”, a spus PS Vasile în cuvântul de învățătură, vorbind despre îndemnul Sfântului Apostol Pavel de a ne îmbracă „ca preaiubiți ai lui Dumnezeu: cu răbdare, cu smerenie, cu bunătate și cu dragoste... Este haina spirituală care se face văzută în trăirea de zi cu zi”.
Vorbind despre textul evanghelic al duminicii (Lc 18, 18-27 – Păzirea poruncilor. Dregătorul cel bogat), Ierarhul a afirmat: „Cuvântul Evangheliei de astăzi vine încă o dată să întărească și să ne aducă aminte de faptul că în viața omului, și mai ales în viața omului credincios, este prioritară căutarea Împărăției lui Dumnezeu. Suntem invitați să punem pe primul loc Împărăția lui Dumnezeu, să o dobândim, să ne îmbogățim în Dumnezeu. Aceste cuvinte descriu acțiuni și vorbesc despre dimensiunea interioară și importanța sufletului, despre valorile pe care le are omul, valorile sale personale. Dacă valorile rezistă în timp și izvorăsc din credință, ele rămân și îl definesc pe om”.
La finalul celebrării, părintele paroh Iosif Buzgău a primit din partea Preasfințitului Părinte Vasile o Diplomă de merit Bisericesc, la împlinirea celor 30 de ani de preoție, cu ocazia sfințirii Mesei Sfântului Altar din parohia greco-catolică Petea, în semn de apreciere și recunoștință pentru întreaga activitate pastorală desfășurată în parohiile Petea și Vetiș și pentru contribuția adusă la renovarea bisericii din parohia greco-catolică Petea.
Date despre biserica din Petea
Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din Petea a fost construită în anul 1825.
În Anul Domnului 1986, pe timpul păstoririi preotului ortodox Vasile Donca, s-au consemnat primele lucrări de renovare, refăcându-se tencuiala exterioară în terasit, în interior s-au realizat picturi murale reprezentând scene biblice îmbogățite cu ancadramente ornamentale și s-a restaurat iconostasul. În fața bisericii s-a ridicat o clopotniță în care s-a așezat al doilea clopot având greutatea de 280 kg, donat de credincioșii peteni emigrați în Statele Unite ale Americii.
În anul 1990 se reactivează parohia greco-catolică Petea și se reiau celebrările Sfintelor Liturghii greco-catolice prin disponibilitatea preoților de vrednică pomenire Augustin Mare, Gheorghe Condor și Gheorghe Morna. Din anul 1991, primul paroh greco-catolic a fost preaonoratul preot monsenior Gheorghe Morna, prelat papal, care a păstorit parohia până în anul 1995, când îi va succeda actualul preot paroh, părintele Iosif Buzgău.
Sub păstorirea părintelui Iosif Buzgău, biserica parohială din Petea s-a bucurat de o nouă înnoire prin realizarea mai multor lucrări de întreținere începând cu anul 2018, când se repară acoperișul bisericii prin refacerea structurii lemnoase și învelitoarea de tablă. S-a continuat în 2019 cu reparația tencuielii exterioare căreia i s-a aplicat o culoare potrivită. În anul 2020 s-a construit un sistem exterior de drenaj pluvial peste care s-a așezat pavaj pe întreaga curte a bisericii. În anul 2024 s-a montat un sistem energetic pe bază de panouri fotovoltaice cu posibilitate de stocare. În anul 2025 lucrările s-au mutat în interiorul bisericii constând în reîmprospătarea anumitor părți din pictura murală și din iconostas, urmate de o refacere amplă a Sfintei Mese din Altar.
Biroul eparhial de presă





000
