Miercuri, 25 Decembrie 2024

BÂRSANA – Hramul parohiei „Schimbarea la față a Domnului”

Sâmbătă, 6 august 2016, parohia „Schimbarea la Față a Domnului” (parohia II) din Bârsana și-a sărbătorit hramul. Evenimentul a adunat preoți și credincioși veniți din întreaga Eparhie pentru a se ruga împreună cu Episcopul locului, preasfințitul Vasile Bizău. Astfel, începând cu ora 10:00, toți cei prezenți au participat la procesiunea care a pornit din fața bisericii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” (biserica greco-catolică din centru, parohia nr. I) și i-a purtat până la bisericuța din deal, pe Valea Caselor, la Chiliuță, așa cum este ea cunoscută de către locuitorii zonei. Începând cu ora 11:00, Preasfințitul Vasile Bizău, împreună cu un sobor de preoți, a celebrat aici Sfânta Liturghie. Au participat sute de credincioși din Eparhie și autorități locale, precum și un grup de copii veniți din parohia maghiară Micula, însoțiți de părintele István Kozsán. În cuvântul său de învățătură, Preasfințitul Vasile a explicat cum cei veniți în pelerinaj la Bârsana, pe Valea Caselor, pe acest deal retras, departe de freamătul lumii, au ocazia „să dea curs invitației lui Isus, care îi ia pe apostolii săi deoparte, îi duce pe un munte (Taborul este de fapt o colină, un deal mai mare, nefiind mulți înalți în Israel) și se schimbă la față înaintea lor, dezvăluindu-și identitatea sa”. Omul este chemat la a-L descoperi în mod constant pe Isus: „Dacă în inima omului nu există această dorință de a-L cunoaște mai profund pe Dumnezeu, omul nu rămâne niciodată pe loc, ci el sărăcește, devine mai sărac. De aceea, dorința din inimă este aceea care îl motivează pe om să facă orice în viață. Acolo unde există în inimă o dorință puternică și profundă, acolo unde există în inimă iubirea față de Dumnezeu, omul este capabil să facă lucruri neobișnuit de frumoase, de importante și de mărețe”, a spus Ierarhul. Vorbind despre anul Sfânt al Milostivirii în care ne aflăm, Preasfințitul a afirmat: „În milostivirea lui Dumnezeu găsim măsura pentru noi de a trăi, de a iubi, de a fi buni. În milostivirea lui Dumnezeu găsim fiecare dintre noi măsura noastră ca și oameni. Și în măsura în care descoperim că milostivirea lui Dumnezeu este și dreptate și iubire și iertare, în acea măsură ne descoperim pe noi cu limitele și păcatele noastre. Milostivirea lui Dumnezeu ne oferă astăzi, în această sărbătoare, ocazia de a vedea frumusețea lui Dumnezeu (fiind în acest loc) prin ceea ce El a creat. Ea ne invită să contemplăm această frumoasă creație și să vedem cât de măreț, cât de bun și cât de iubitor este Dumnezeu”, a spus Ierarhul.

La sfârșitul celebrării părintele paroh a mulțumit tuturor celor prezenți la acest frumos eveniment: Preasfințitului Vasile, preoților și credincioșilor veniți în număr mare la sărbătoare.

Biroul eparhial de presă

 

 

    

 

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.