Miercuri, 25 Decembrie 2024

Instalarea noului paroh în biserica „Sfântul Anton” din Baia Mare

Duminică, 18 iunie a.c., a avut loc în biserica ”Sfântul Anton de Padova” din Baia Mare instalarea noului paroh, în persoana Pr. Dr. Florin Marușciac. La finalul Sfintei Liturghii, prezidată de către Pr. Protopop Canonic Emil Gârboan, la care a concelebrat Pr. Dr. Mircea Manu (vicar parohial) și a slujit Pr. Diac. Marușciac Lucian, în mod solemn, în fața comunității prezente, s-a dat citire Decretului de numire, prin care Pr. Dr. Marușciac Florin este numit paroh al Parohiei „Sfântul Anton”, începând cu data de 16 iunie 2017, dându-i-se totodată și favorurile aferente.

Pr. Dr. Florin Marușciac s-a născut la Sighetu Marmației și a crescut în localitatea Crăciunești (MM). După terminarea studiilor gimnaziale, a început Liceul Teologic din Oradea, după care a urmat un an propedeutic și primul an de facultate la Institutul Teologic Greco-Catolic din aceeași localitate. După aceasta a fost trimis bursier la Madrid și Roma, încheindu-și studiile cu doctoratul în Teologie Patristică la Institutul Pontifical Oriental din Cetatea Eternă. După o perioadă de slujire diaconală, pe data de 20 septembrie 2015, este hirotonit preot în localitatea natală Crăciunești prin punerea mâinilor Preasfințitului Părinte Vasile Bizău. După hirotonire, a activat în cadrul Episcopiei, desfășurându-și slujirea preoțească la Mănăstirea „Sfânta Maria” de pe Dealul Crucii din Baia Mare.

În încheiere, Părintele Florin, sub semnul evangheliei chemării primilor ucenici de „a fi pescari de oameni”, având în inimă cuvintele Mântuitorului de a fi „sare și lumină în lume”, s-a încredințat ocrotirii lui Dumnezeu în misiunea primită.

Îi urăm tânărului Părinte o păstorire îndelungată și rodnică!

 

Biroul eparhial de presă

    

 

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.