Miercuri, 25 Decembrie 2024

Tabără de Iconografie la Peleș

În zilele de 23-25 iulie, în parohia Peleș (Satu Mare), a avut loc Tabăra de Iconografie „Tineret și artă - La școala cuvântului”. „Am ales ca în cadrul taberei de pictură să dezbatem tema Anului Pastoral Eparhial, deoarece prin picturi obținem nu numai o imagine sacră, dar și învățături teologice importante și probabil, cu ajutorul imaginilor, acestea se mențin mai ușor în mintea noastră”, ne spune pr. Pallai Béla, paroh de Peleș.

La tabără au participat 73 de copii, care au fost împărțiți în două categorii de vârstă: 9-14 și 15-18 ani. În prima zi, cu toții au primit sfaturi de la d-na asistentă Oroian Adriana (DSP Satu Mare) despre care este comportamentul corespunzător în timpul taberei pentru a se feri de incidente.

Tabăra propriu-zisă a debutat cu Sfânta Liturghie duminicală, celebrată de către preotul comunității, pr. Béla, care, în cadrul omiliei, a salutat participanții veniți din Peleș și din alte parohii (Satu Mare, Micula, Bercu, Nisipeni, Lazuri, București dar și din Miskolc - Ungaria) pentru a învăța mici secrete ale picturii de icoane, elemente de artă și de liturghie. Le-a mulțumit, de asemenea pentru faptul că „în cea mai aglomerată perioadă a vacanței, au avut curajul să vină la Peleș pentru a petrece trei zile împreună cu copiii de aici”. În cuvântul de învățătură, pr. Béla, făcând legătura cu Evanghelia Duminicii (Vindecarea a doi orbi și un mut) a vorbit despre importanța sporită a ochilor și a minții în ceea ce privește observarea frumuseții și a valorilor din lumea care ne înconjoară: „În această tabără, a sosit timpul să vedem clar minunile lui Dumnezeu, prin culorile, forma și frumusețea icoanelor. Prin pictură, vom reuși să înțelegem mai bine ce înseamnă o icoană, obiectul de cult care ne ridică din cotidian și ne duce cu gândul la o altă dimensiune, ne sfinţeşte vederea şi, prin ea, spiritul”.

După celebrarea liturgică, a urmat prezentarea participanților și masa de prânz. După o scurtă pauză, a început prima lecție de pictură, în care cei mici au început să picteze Icoana Maicii Domnului din Peleș (1700), care a fost descoperită recent și renovată la Budapesta. Cei mari au urmărit o prezentare teoretică despre tehnica iconografică și despre teologia sfintelor icoane, iar apoi au început să picteze forma pregătită pentru ei și însemnată cu coduri de culoare. Totodată, au învățat cum se pregătește lemnul sau tabla pentru o icoană ce urmează a fi pictată, cum se aleg și se prepară culorile, semnificația lor, ce fel de personaje apar pe o icoană, cum se desenează contururile, ce inscripții se pun pe icoană și alte detalii importante despre realizarea unei icoane.

Pe lângă aceste etape de curs, tabăra a cuprins momente de joacă, momente vesele în care s-a cerut participanților împărțiți pe echipe, rezolvarea unor teste cât mai complicate: folosirea picioroangelor, scrierea unei compuneri cu diferite cuvinte care nu au avut legătură unul cu celălalt, realizarea de selfi-uri cu cea mai în vârstă persoană din sat sau cel mai mic copil, aflarea plantelor de trifoi cu patru foi, recunoașterea condimentelor, dar și jocuri de cultură generală. De asemenea, copiii au realizat flori din hârtie colorată prin metoda origami. Nu în ultimul rând, au avut parte de o demonstrație de scrimă, susţinută de către echipa de sportivi de la clubul de floretă din Satu Mare, condusă de antrenorii: Dna Eva Lengyel, Dl. Attila File, Dl. Dan Suta și Dl. Arnold Izsaki.

După prezentarea detaliată, toți participanții taberei au putut să încerce nu numai armele, dar și modul în care se practică acest sport minunat, mai ales că majoritatea dintre ei n-au văzut niciodată o demonstrație în realitate, ci doar la televizor. „Sportul întotdeauna se face cu onoare, iar sportivii care doresc să facă performanță trebuie să lucreze cu drag și cu multă muncă. Scrima nu este ușoară, trebuie făcute și sacrificii, dar prin ea omul se dezvoltă fizic și psihic încă din copilărie”, a explicat antrenorul Suta părinților prezenți.

La sfârșitul taberei de iconografie, copiii au participat la evenimentul special al satului: sărbătoarea „Sfânta Ana, mama Maicii Domnului”, zi în care întreaga localitate comemorează evenimentul tragic din 1873. Atunci, mulți dintre enoriașii Bisericii Greco-Catolice din Peleș au murit loviți de o epidemie de holeră.

„Sunt mai multe motive care ne-au determinat să organizăm o astfel de tabără, în care am urmărit și căutarea de mici talente, pe care să le îndrumăm pe calea artei pentru a aduce renume satului”, ne spune pr. Béla. „Primul motiv este aniversarea în acest an a 110 ani de la realizarea iconostasului Bisericii monument istoric din Peleș. Al doilea motiv este faptul că mai mulți pictori recunoscuți în întreaga lume s-au născut în Peleș: Andrei Mikola (Peleș, 17 martie 1884 – Baia Mare, 4 iulie 1970), fost membru al mișcării artistice Școala de pictură de la Baia Mare; Mihai Zeller (Peleș, 13 august 1859 – Rákosliget, 14 august 1921), care printre altele a realizat o pictura imensă ce se poate vedea deasupra altarului bisericii din satul natal; Petru Rátz de Tagyosi (Császló, 27 octombrie 1879 – Peleș, 28 august 1945), membru al Coloniei Pictorilor din Baia Mare, care nu s-a născut la Peleș, însă a murit aici, după ce a fost obligat să părăsească locuința din Satu Mare și s-a retras pe moșia din Peleș”, afirmă părintele paroh Béla Pallai.

Biroul eparhial de presă

 

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.