Miercuri, 25 Decembrie 2024
Super User

Super User

Senior Reporter @EpiscopiaMM

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipisicing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore magna aliqua. Ut enim ad minim veniam.

Website URL: http://episcopiaMM.ro

În vederea unei mai bune cunoașteri a Planului Integrat de Dezvoltare al Eparhiei de Maramureș (inițiat în anul 2014) a avut loc o serie de trei întâlniri cu preoții din Eparhie la nivel de grupuri de protopopiate. Astfel, în Maramureșul Istoric, întâlnirea protopopiatelor Sighetu Marmației, Iza-Vișeu și Ucrainian de Sighet a avut loc pe data de 10 mai la sediul Protopopiatului de Sighet.

În Baia Mare, la Biserica „Sfânta Cruce” (sediul Protopopiatului de Baia Mare) s-au întâlnit pe data de 8 iunie preoții din protopopiatele Seini, Baia Mare, Chioar și Copalnic Mănăștur.

Ultima întâlnire de lucru a avut loc miercuri, 15 iunie a.c., la Biserica „Sf. Arhangheli Mihai și Gavril” din Satu Mare. Au fost prezenți toți preoții din Protopopiatele: Satu Mare, Țara Oașului și Ciscarpatin de Satu Mare.

În fiecare locație, prezentarea PID-ului a fost făcută de părintele vicar general Cristinel Albu împreună cu pr. vicar pentru laici, Angel  Zareczki și pr. Remus Ghiran (paroh de Turț și purtător de cuvânt al PID).

Totodată, s-a dorit motivarea preoților din Eparhie pentru a colabora îndeaproape cu membrii comisiei PID, în vederea punerii  în aplicare a planului elaborat. Părintele vicar general a subliniat importanța acestui plan din punct de vedere organizatoric pentru Eparhia noastră și pentru relațiile pe care Eparhia le are cu organizația Renovabis și cu alte  instituții caritabile din afara tarii, parteneri pe diverse proiecte pastorale, formative și sociale.

În cadrul întâlnirilor, s-a făcut o trecere în revistă a priorităților, obiectivelor și strategiilor care urmează a fi concretizate în perioada următoare, precum și beneficiile și indicatorii stabiliți pentru fiecare strategie în parte. 

La sfârșitul prezentării, într-o atmosferă cordială, participanții au avut ocazia de a discuta și adresa întrebări membrilor comisiei cu privire la materialul prezentat. O bună parte dintre preoții prezenți și-au manifestat interesul în a colabora cu membrii comisiei la realizarea diferitelor obiective din planul prezentat.

Ce este PID

Planul Integrat de Dezvoltare al Eparhiei Greco-Catolice de Maramureș este parte din inițiativa Sinodului Episcopilor greco-catolici din România care, în primăvara anului 2014, a decis realizarea la nivelul fiecărei Eparhii, cu sprijinul Asociaţiei Renovabis, a unui plan integrat de dezvoltare. În acest sens, dr. Willi Kawohl a fost desemnat de Renovabis pentru susţinerea de seminarii în fiecare Eparhie, prin care să se ofere instrumentele teoretice şi să se facă primii paşi spre un astfel de instrument.

În acest context, timp de aproximativ un an, fiecare Eparhie pe rând s-a făcut gazda întâlnirilor de formare a comisiilor din întreaga țară, timp în care fiecare comisie și-a elaborat, pas cu pas, propriul plan de dezvoltare pentru perioada 2015-2019.

Prioritățile Eparhiei de Maramureș se împart în trei mari sectoare: Pastoral, Formativ și Socio-Caritativ. Pentru fiecare dintre aceste sectoare, comisia de redactare a PID a gândit câteva strategii de implementare, la unele dintre ele putându-se observa deja primele roade.

Comisia PID Maramureș

Comisia PID din Eparhia de Maramureș cuprinde următorii membri:   

1. Pr. Ioan Cristinel ALBU, Vicar General

2. Pr. Angel ZARECZKI, Vicar cu laicii

3. Pr.  Augustin BUTICA, Cancelar

4. Dl. Mihai SIMON, Econom Eparhial

5. Pr. protopop Emil GÎRBOAN,

6. Pr. protopop Vasile IUSCO,

7. Pr. Remus GHIRAN,

8. Pr. Emil EMBER,  Departament Pastoral

9. Sora Maria BOZGA, Congregatia Maica Domnului Loretto

10. Dna Anuta GORZO, Consilier Educational

Biroul eparhial de presă

Credincioșii Parohiei greco-catolice Mocira au serbat duminică, 12 iunie 2016, hramul parohiei închinate Preasfintei Inimi a lui Isus și Inimii Imaculate a Mariei. Într-o atmosferă de bucurie și fraternitate, au slujit înconjurând Masa Sfântului Altar: pr. vicar general Albu Ioan Cristinel, pr. Tibil Viorel, pr. Mesaroș Simion, pr. Sabadâș Vasile, pr. Năsui Gheorghe, pr. Mătieș Ioan, pr. Șimonca Mihai și pr. paroh Cința Mircea. La sărbătoare au fost prezenți preotul ortodox al locului , Fereștean Viorel, domnul primar Pavel Octavian, domnul vice primar Madaras C și în jur de 350 de credincioși. „Toți împreună am trăit emoția și atmosfera iubirii creștinești asemeni celor din  primele veacuri ale creștinismului”, afirmat pr. paroh. 

În cuvântul de învățătură, părintele vicar general a accentuat importanta iubirii atât a lui Dumnezeu, cât și a aproapelui : „pe aceste două porunci se întemeiază toată Legea și Profeții (Mt. 22 40), iar iubirea te duce la ascultare fidelă și împlinire neștirbită a învățăturii dumnezeiești, învățătură ce de atâtea ori de-a lungul secolelor a fost atacată și încălcată. Fiecare creștin are un drum al său. Acest drum al creștinului, al vieții de zi cu zi trăită în credință și dragoste ni se pare o sarcină grea. Dar nu este grea când o faci sub auspiciul Cuvântului Dumnezeiesc, iar Isus Mântuitorul ne cheamă: luați jugul Meu asupra voastră și învățați de la Mine că Eu sunt blând și umil la inimă și veți afla alinare (Mt. 11,29)”, a spus pr. Albu.

La finalul sfintei Liturghii, părintele paroh a mulțumit lui Dumnezeu și celor prezenți „pentru osteneala și curajul de a veni, pe o vreme nu tocmai prielnică, la această sărbătoare, osteneală care a fost răsplătită de Sfintele Inimi printr-o schimbare minunată a vremii, fapt ce a contribuit ca agapa creștinească ce a urmat să fie a doua comuniune fraternă de iubire și bună înțelegere ce va rămâne cu siguranță în mintea și-n  inimile celor prezenți”.

Biroul eparhial de presă

Conducerea școlii confesionale „Ep. Dr. Alexandru Rusu” invită părinții să-și înscrie copiii cu vârste cuprinse între 3 și 18 ani la activitățile educative organizate în acestă vară. Luna iulie se vrea a fi, în cadrul Scolii Catolice din Baia Mare, o luna dedicată tematicilor celor mai variate, care le va oferi copiilor cadrul și instrumentele necesare dezvoltării atât a culturii generale, cât și a abilităților de comunicare-relaționare cu cei din jur.   

Astfel, pentru cei mici (3-10 ani) se propune o tabără de vară care va cuprinde patru module, fiecare de câte o săptămână. În fiecare săptămână, tema dezvoltată va fi una diferită și se va vorbi despre: familie (modulul 1), prietenie (modulul 2), creativitate (modulul 3), ecologie (modulul 4). În cadrul modulelor se va pune accent pe dezvoltarea cunoștințelor de limbă germană și engleză. 

Pentru cei mari (11-18 ani), se va organiza Școala de vară în limba germană, pentru dezvoltarea cunoștințelor în aceasă limbă (perioada 4-15 iulie). 

Înscrierile se fac la numerele de telefon sau adresele de e-mail ce apar pe afișele de mai jos.

Biroul eparhial de presă

 

Duminică, 12 iunie 2016, parohia „Sfântul Anton de Padova” și-a sărbătorit hramul Bisericii. Astfel, credincioșii acestei comunități au avut bucuria de a participa la Sfânta Liturghie celebrată de către Preasfințitul Vasile, împreună cu un sobor de unsprezece preoți, în frunte cu pr. paroh Daniel Bonea și pr. protopop Dumitru Roman.

Aflându-ne în cea de-a șaptea duminică după Paști, duminică în care Biserica îi amintește pe Sfinții Părinți de la Niceea (325), Arhiereul Eparhiei a vorbit, în cuvântul său de învățătură, despre unitate: „Părinții Conciliului de la Niceea au fost cei care au definit cea mai mare parte a Crezului pe care noi îl rostim astăzi și pe care-l vom rosti în continuare în această Sfântă Liturghie. Apoi a fost reimprimat și completat (acest Crez) la cel de-al doilea Conciliu de la Constantinopol din anul 381. Toate acestea își au ca și punct comun dorința lui Isus pentru unitatea neamului omenesc, pentru unitatea Bisericii, pentru unitatea familiilor și pentru unitatea persoanei cu Dumnezeu. De fapt, orice unitate în comunitate, în familie, în Biserică și în lume pornește din inima omului, dacă omul este unit cu Dumnezeu, dacă îl caută pe Dumnezeu și se consideră a-i fi un fiu. Din acest raport dintre fiu și tată, întotdeauna se nasc cele mai profunde realități și atâta timp cât creștinul dorește să rămână un fiu al lui Dumnezeu, el conștientizează că are și alți frați, că sunt mulți frați și că toți frații sunt fii ai aceluiași Tată…”, a spus Preasfințitul Vasile. Și a continuat vorbind despre ceea ce sfinții reprezintă pentru fiecare dintre noi: „Un semn al unității în Biserică și model de unitate pentru fiecare dintre noi sunt sfinții. Ca omul să trăiască o primă dimensiune a unității, trebuie să aibă un acord între ceea ce gândește, ceea ce vorbește și ceea ce face. Aici, în aceste dimensiuni, adeseori intervine cel rău, care ne face să gândim un lucru, să spunem un altul și să săvârșim un cu totul alt lucru. Nu avem o coerență, nu avem o unitate, nu avem un sistem de valori care să ne țină pe o cale. La sfinți vedem această unitate desăvârșită; au ajuns să facă mari minuni. Și Sfântul Anton (pe care îl sărbătorim azi) a făcut minuni în timpul vieții, apoi a continuat cu minunile după moartea sa și a fost recunoscut foarte repede ca fiind sfânt. Deja avea faima sfințeniei în timpul vieții sale, deși a trăit doar treizeci și șase de ani. O viață scurtă. Apoi, nu a trecut nici un an de la moartea sa și a fost declarat sfânt și model de urmat. Vedem cum Sfântul Anton săvârșește atât de multe minuni și astăzi, încât foarte multe minuni îi sunt dedicate, foarte mulți creștini aleargă la el, au devoțiune și îi cer să mijlocească pentru ei și pentru ceea ce știu că au nevoie. Sfântul Anton mijlocește și astăzi la Dumnezeu pentru noi”, a afirmat ierarhul.   

În încheierea Sfintei Liturghii, Preasfințitul Vasile, împreună cu părintele paroh, i-a înmânat o Diplomă de Merit Bisericesc și un buchet de flori părintelui Bilțiu Ioan, slujitor perseverent în Via Domnului, care actualmente poate fi găsit, duminica și în sărbători, în scaunul de mărturisire al acestei biserici.

Părintele Bilțiu a fost hirotonit preot în anul 1974 de către Ep. Dr. Ioan Dragomir. A fost administrator parohial în parohiile Ieud, Preluca Nouă, Bogdan-Vodă, Asuaju de Sus, Ieud II –Plopșor. Între anii 1994-2000, a ocupat funcția de bibliotecar al Institutului Teologic „Dr Alexandru Rusu” din Baia Mare. 

Biroul eparhial de presă

 

 

 

„Asemenea Bunului Păstor, preotul este un om care practică milostivirea și compasiunea, este apropiat lumii și servitorul tuturor” (Papa Francisc). Acesta a fost sloganul evenimentului și gândul Papei pentru toți păstorii de suflete care s-au adunat la Roma în zilele 1-3 iunie, pentru a participa la Jubileul Preoților. Jubileul s-a înscris în seria celor organizate la Roma pe parcursul întregului An Sfânt al Milostivirii, an în care Papa Francisc și-a propus să întâlnească cât mai multe categorii de vârstă, sociale și culturale, clerul, laicii din întreaga lume, pentru a le vorbi despre frumusețea milostivirii divine și forma în care ea se manifestă în zilele noastre.   

Din Eparhia Greco-Catolică de Maramureș au participat un grup de șapte preoți: Pr. Chindris Stefan, Pr. Dunca Stefan, Pr. Codrea Ioan, Pr. Dunca Gheorghe, Pr. Nenestean Gheorghe, Pr. Vraja Vasile, Pr. Visovan Marius.

În cursul zilei de joi, 2 iunie, Papa Francisc a ținut reculegeri spirituale în trei bazilici papale din Roma. Astfel, la ora 10.00 a avut loc prima meditație în bazilica San Giovanni în Laterano. La ora 12.00, cea de-a doua meditație în bazilica Santa Maria Maggiore (la care participat și grupul Eparhiei de Maramureș), iar la ora 16.00, cea de-a treia meditație în bazilica San Paolo Fuori le Mura. Jubileul preoților și seminariștilor s-a încheiat vineri, 3 iunie, cu Sfânta Liturghie prezidată de Papa Francisc în Piața Sfântu Petru, în solemnitatea Inimii Preasfinte a lui Isus. Cei prezenți la pelerinaj au avut ocazia și să treacă prin Poarta Sfântă a Milostivirii deschisă în Bazilica Sfântu Petru pe data de 8 decembrie 2015.

În cuvântul său de învățătură din cadrul Sfintei Liturghii solemne, Papa Francisc a subliniat faptul că preoții trebuie să fie păstori ai bucuriei, care își asumă riscuri și îi caută chiar și pe cei mai îndepărtați de Dumnezeu, imitându-l astfel pe Bunul Păstor, Isus Cristos. „Păstorul conform lui Isus are inima liberă pentru a lăsa lucrurile sale, nu trăiește invocând răsplată pentru ceea ce are și pentru orele de slujire; nu este un contabil al spiritului, ci un bun samaritean în căutarea celui care are nevoie”, a spus Pontiful. „Preotul, a continuat Sfântul Părinte, este un păstor, nu un inspector al turmei, și se dedică misiunii nu cincizeci sau șaizeci la sută, ci cu toată ființa sa. Mergând în căutare găsește, și găsește pentru că riscă. Dacă păstorul nu riscă, nu găsește. Nu se oprește după dezamăgiri și în trude nu capitulează; de fapt este încăpățânat în bine, uns cu încăpățânarea divină ca nimeni să nu se piardă. Pentru aceasta nu numai că ține deschise ușile, ci iese în căutarea celui care nu mai vrea să intre pe ușă.” Și a continuat subliniind că preotul, ca orice bun creștin, trebuie să caute mereu să „iasă din sine”: „Epicentrul inimii sale se află în afara lui: este un descentrat din el însuși, centrat numai în Isus. Nu este atras de Eu-l său, ci de Tu-ul lui Dumnezeu și de acel noi al oamenilor… În inima Bunului Păstor, a mai spus Papa, „iubirea Tatălui strălucește”. „Acolo mă simt sigur că sunt primit și înțeles așa cum sunt; acolo, cu toate limitele mele și păcatele mele, gust certitudinea că sunt ales și iubit. Privind la acea Inimă reînnoiesc prima iubire: amintirea momentului în care Domnul m-a atins în suflet și m-a chemat să îl urmez, bucuria de a fi aruncat năvoadele vieții la Cuvântul Său.”

„Participarea la acest eveniment a fost pentru noi toți, cei prezenți, un moment de har si comuniune. A fost ocazia unei reconfirmări a milostiviri lui Dumnezeu oferită tuturor acelora care îl caută și în același timp și lumii întregi. Dumnezeu nu se obosește niciodată în a revărsa asupra noastră milostivirea Sa; suntem noi cei care obosim în a căuta milostivirea lui Dumnezeu”, a spus pr. Ștefan Chindriș (paroh în parohia Vișeu de Sus), prezent și el la pelerinaj.

Biroul eparhial de presă

Sâmbătă, 04 Iunie 2016 00:00

Sesiunea de primăvară a Sinodului BRU

Sesiunea ordinară de primăvară a
Sinodului Episcopilor Bisericii Române Unită cu Roma,
Greco-Catolică
Blaj, 1-3 iunie 2016

Episcopii Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, s-au reunit în sesiune sinodală ordinară între 1-3 iunie 2016 la Blaj, sediul Arhiepiscopului Major. Situații concrete din viața preoților, aspecte pastorale, administrative și canonice, procesul de beatificare al Episcopilor morți în faimă de martiri sub regimul comunist și prezența comunităților greco-catolice în diaspora, au fost temele dezbătute de Părinții sinodali.

La lucrările sinodale, sub președinția Preafericitului Părinte Cardinal Lucian, au participat toți Episcopii greco-catolici din țară și de peste hotare. În conformitate cu prevederile canonice și ale Statutului Sinodului, a fost ales Sinodul Permanent, din care fac parte Preafericitul Cardinal Lucian, președintele Sinodului, PS Claudiu Lucian Pop și PS Mihai Frățilă. Totodată, a fost ales PS Claudiu Lucian Pop în funcția de Secretar al Sinodului, PS Virgil Bercea în funcția de Episcop responsabil pentru parohiile din diasporă, respectiv PSS Mihai Frățilă în funcția de Episcop responsabil pentru Colegiul Pontifical „Pio Romeno” din Roma.

Cu prilejul împlinirii a 150 ani de la întemeierea Academiei Române, membrii Sinodului au participat în după-masa zilei de joi 2 iunie 2016 la o Sesiune de comunicări în Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sf. Treime” din Blaj. Referitor la alegerile locale din 5 iunie 2016, Episcopii îi îndeamnă pe credincioși și pe toți oamenii de bună credință să își exercite dreptul și responsabilitatea de a participa la vot, și totodată să facă o alegere coerentă cu propria credință. Toți cetățenii sunt îndemnați să promoveze acele persoane care respectă valorile demnității umane, care sprijină familia și respectă viața încă din momentul conceperii ei și până la sfârșitul ei natural, și care prețuiesc pacea, morala creștină și creația lui Dumnezeu. În exercitarea acestui drept constituțional și cetățenesc, nimeni nu trebuie să se lase influențat de promisiuni sau avantaje materiale.

În aceste zile, membrii Sinodului au purtat în gândul și în rugăciunea lor întreaga Biserică din România și din lumea întreagă. Următoarea Sesiune sinodală ordinară se va desfășura în intervalul 2-4 noiembrie 2016 la Blaj, sediul Arhiepiscopului Major.

Notar
pr. Cristian Crișan

Duminică, 29 mai 2016, Parohia „Sfânta Cruce” din Baia Mare a trăit un moment intens de sărbătoare prilejuit de faptul că treisprezece copii au primit Prima Sfântă Împărtășanie Solemnă. Este rezultatul unei lungi perioade de pregătire asupra realității Sacramentului Spovedaniei și Împărtășaniei, a conștientizării faptului că Isus a  rămas în mijlocul nostru prin intermediul Trupului și Sângelui Său. De pregătirea copiilor s-au ocupat pr. Simion Ilieș și d-na prof. Pop Valeria.

Liturghia a fost celebrată de către pr. paroh Simion Ilieș, împreună cu pr. Emil Costin și pr. Ioan Dunca (din Eparhia de Lugoj).

În cuvântul său de învățătură, părintele paroh a vorbit despre modul în care întâlnirea lui Isus cu femeia samarineană (evanghelia duminicii) ne revelează faptul că Isus este adevăratul izvor de apă vie care se revarsă asupra noastră prin intermediul Harului sfințitor și ajutător, precum și prin intermediul Sfintelor Sacramente, în special al Sfintei Euharistii. „Și copiii care s-au pregătit pentru primirea Sfintei Euharistii sunt beneficiari ai acestui har. Dar pentru a putea sa ne bucurăm de aceasta și să devenim și noi izvoare de apă vie, trebuie să ne pregătim în permanență pentru întâlnirea cu Isus în Sfânta Împărtășanie. Responsabilitatea pregătirii revine atât Bisericii publice, cât și celei domestice, de acasă. Sacerdoții, profesorii, dar și părinții sunt datori să se ocupe de pregătirea permanentă a copiilor pentru a se forma ca oameni buni, dar mai ales ca și creștini buni”, a afirmat părintele Ilieș.

La sfârșitul Sfintei Liturghii, copiii au primit câte un cadou simbolic din partea părintelui paroh, iar apoi, împreună cu părinții, profesorii și preoții prezenți au avut parte de o agapă frățească, un moment de socializare și împărtășire a emoțiilor ce i-au încercat pe parcursul ceremoniei. 

Biroul eparhial de presă

 
 
 
 

COMUNICAT DE PRESĂ 

Episcopii greco-catolici se reunesc la Blaj
în sesiunea de primăvară a Sinodului Episcopilor (1-3 iunie 2016)

 

Sub președinția Preafericitului Părinte Cardinal Lucian Mureșan, între  1-3 iunie 2016 se va desfășura la Blaj sesiunea ordinară de primăvară a Sinodului Episcopilor Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică.

Episcopii sinodali vor aborda diferite teme din viaţa Bisericii, cu precădere tematici de ordin pastoral, administrativ, liturgic și ecumenic.

Totodată, episcopii vor participa în Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sf. Treime” din Blaj, la o sesiune de comunicări cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la fondarea Academiei Române.

Sinodul Episcopilor îi reuneşte pe toţi Episcopii Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, din România şi din afara granițelor țării, reunindu-se în sesiune ordinară de două ori pe an, primăvara şi toamna.

 

      Pr. Cristian Crișan

Notarul Sinodului

 
 
Arhiepiscopia Majoră Română Unită cu Roma Greco-Catolică, la îndemnul Conferinţei Episcopilor Catolici din România organizează prin intermediul fiecărei Eparhii, PELERINAJUL NAŢIONAL la Roma cu ocazia ANULUI JUBILIAR AL MILOSTIVIRII DIVINE. 
Momentele centrale ale pelerinajului (la care vor fi prezenți Ierarhii Bisericii noastre şi toţi pelerinii catolici români) sunt: Sfânta Liturghie în Bazilica Sfântul Petru (vineri, 9 septembrie), audienţa cu Sfântul Părinte (sâmbătă, 10 septembrie), trecerea prin Poarta Sfântă. 
 
Pelerinajul Eparhiei de Maramureș va avea loc în perioada 5–13 septembrie 2016 (6 nopţi cazare, transport cu autocarul). Pe traseu se vizitează oraşele Veneția, San Giovanni Rotondo (Sf. Padre Pio), San Michele a Monte, Roma, Siena, Verona, Padova.
Costul pelerinajului este 425 euro/pers.
Înscrierile se fac la Episcopia Greco-Catolică Baia Mare, Serviciul Contabilitate (d-na Laura Ivaszuk) până la data de 1 august 2016.
P.S. Aranjarea în autocar se va face în ordinea înscrierilor.  
 
Persoană de contact:
Mihai Șimon, tel: 0745306301
email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
 
 
 
 
 
Luni, 30 Mai 2016 00:00

Pelerinaj la Cărbunari și Gherla

Duminică, 29 mai a.c., credincioșii din Eparhia de Maramureș s-au unit miilor de pelerini care s-au strâns din toate Eparhiile Greco-Catolice din România pentru a se ruga împreună cu ocazia Anului Sfânt al Milostivirii. Pelerinajul a fost organizat la inițiativa Preafericitului Lucian Mureșan „pentru a primi binecuvântarea Fecioarei Săracilor și a ne bucura de harurile deosebite ale trecerii prin Poarta Sfântă a Catedralei de la Blaj în acest An Jubiliar” (din Circulara trimisă de Cardinal tuturor Eparhiilor Greco-Catolice din țară). Astfel, obișnuitul pelerinaj anual închinat Maicii Domnului de la Cărbunari a devenit în acest an unul național și i-a adunat în rugăciune și meditație pe credincioșii, episcopii și preoții veniți de pretutindeni aici, sub scutul Fecioarei Săracilor, la Capela construită după modelul celei de la Banneux din Belgia. Capela de lângă Blaj a fost construită și sfințită în anul 1938 și aici s-au organizat pelerinajele de primăvară până în anul 1948, când Biserica noastră a intrat în ilegalitate. Au fost reluate apoi în anul 1990, de către părintele Bernard, călugăr asumpționist.

Din Baia Mare, au pornit dis de dimineață șaptezeci de persoane, alături de părintele vicar general Cristinel Albu, părintele Mircea Indrea și părintele Iacob Talpoș. Au fost prezenți și reprezentanți ai Reuniunii Mariane, precum și reprezentanți ai Asociației AGRU (însoțiți de pr. Simion Mesaroș). Acolo au avut bucuria de a se întâlni cu preasfințitul Vasile Bizău, Ierarhul Eparhiei de Maramureș. Au participat, începând cu ora 10.00 la Sfânta Liturghie Arhierească, celebrată la Sanctuarul din Cărbunari, de către PS Claudiu Pop, PS Virgil Bercea, PS Vasile Bizău, PS Mihai Frățilă și un sobor de aproximativ cincizeci de preoți.

Parastas pentru Episcopul Alexandu Rusu, la Gherla

Pe drumul de întoarcere dinspre Cărbunari, credincioșii maramureșeni, alături de Arhiereul lor au făcut un popas la Gherla, pentru a se ruga la mormântul primului Episcop al Eparhiei de Maramureș, trecut la Domnul pe data de 9 mai 1963, în închisoarea de aici. Astfel, odată ajunși la Gherla, aceștia s-au îndreptat, însoțiți de părintele protopop de Gherla, Alexandru Hruban, spre cimitirul în care a fost îngropat de către forțele de securitate, fără vreun oficiu religios, Episcopul greco-catolic al Maramureșului, Alexandru Rusu. Aici au celebrat rugăciunea parastasului și au meditat la soarta celui care a pus bazele Eparhiei noastre și care și-a apărat credința cu prețul vieții, nelăsându-se descurajat de amenințările ce-i veneau din afară. Pentru el și pentru toți ceilalți episcopi martiri, întreaga Biserică greco-catolică din România de roagă de ani de zile pentru a fi ridicați, ca fericiți, la cinstea altarelor.

„Am reușit în ultimii ani să venim an de an, în ultima sâmbătă a lunii mai, în acest loc ca să ne întâlnim cu Preasfințitul Alexandru și să-i cerem binecuvântarea ca să ducem și noi mai departe mesajul de iubire al lui Hristos, în răbdare și fidelitate... Chiar dacă au trebuit să treacă prin această mare strâmtoare a suferinței și a închisorii, speranța lor (a martirilor Bisericii) nu s-a stins; nu s-a stins nici odată cu moartea lor, ci ea continuă prin cei care au venit după ei, continuă prin noi și va continua și după noi, după ce nu vom mai fi... Asta pentru că Spiritul lui Dumnezeu ține mereu flacăra aprinsă și atinge sufletele oamenilor ca să păstreze vie memoria”, a spus preasfințitul Vasile în scurtul său cuvânt de învățătură rostit la mormântul episcopului Rusu.     

După o zi plină de liniște și pace sufletească, pelerinii maramureșeni s-au îndreptat spre casele lor, cu speranța în suflet și întăriți în credință și virtuți.

Biroul eparhial de presă