Miercuri, 25 Decembrie 2024
Super User

Super User

Senior Reporter @EpiscopiaMM

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipisicing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore magna aliqua. Ut enim ad minim veniam.

Website URL: http://episcopiaMM.ro

Zece tineri din Maramureș s-au alăturat grupului de 90 de pelerini din toată țara care, în perioada 22 august - 1 septembrie, au parcurs pe jos distanța dintre Șimleu Silvaniei și Sighetu Marmației (165 km), pentru a-și încheia pelerinajul la Memorialul Durerii de aici.

Deși pelerinajul se află la a 20-a ediție, în acest an, el capătă o nuanță specială, deoarece a fost făcut meditând la viața și jertfa Episcopilor noștri martiri, declarați fericiți de către Papa Francisc la Blaj, pe 2 iunie a.c.

Pelerinajul înseamnă: rugăciune, jertfă, cinstirea martirilor, un salut adresat parohiilor de pe traseu, în care se celebrează Sfânta Liturghie zilnică, o provocare pentru TINE(RI) – citim pe fișa de înscriere a pelerinajului. Este un drum de credinţă, de convertire, de rugăciune şi jertfă. „Încercăm să le oferim tinerilor cât mai multe lecții de istorie a Bisericii și de aceea, încercăm să trecem prin locurile care au ceva de oferit din acest punct de vedere”, ne spune prărintele însoțitor al grupului, Florian Gui.    

Tinerii parcurg aproximativ 20 km pe zi, pe jos, primesc mâncare în parohiile prin care trec și dorm în șuri, săli de sport și foarte rar în case.

Pentru ei, pelerinajul este un alt mod de a se apropia de Biserică, o experiență care își lasă cu siguranță amprenta asupra vieții lor și asupra felului de a se raporta la comunitatea eclezială. Acest fapt ne este confirmat de pr. Nicolae Bodea, protopop de Șimleu și unul dintre promotorii pelerinajului: „tinerii care au participat în anii anteriori la acest pelerinaj chiar au fost marcați, s-au schimbat foarte mult, s-au apropiat de biserică, sunt mai implicați în comunitate. În acest pelerinaj s-au descoperit vocații, tineri care astăzi sunt în seminar sau printre cei mai activi în biserică”, spune pr. Bodea.  

Eliza, o fetiță de 14 ani din Sighet ne spune „Este al doilea an în care particip la pelerinaj. Am ales să vin și în acest an, deoarece îmi place foarte mult tot ce se trăiește pe parcursul experienței”.

Tinerii au ajuns pe 28 august la Sighetu Marmației, iar pe 29 august, de sărbătoarea „Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul”, au participat la Sfânta Liturghie celebrată la Memorialul Durerii din Sighetu Marmației, alături de câțiva foști deținuți, cu care au avut ocazia să interacționeze și să audă episoade din experiența lor de viață. Au fost prezenți domnii Ioan Ilban, Petru Codrea, Nistor Man (3 membri ai „lotului Vișovan” din Sighet), domnul Vasile Măgurean (Baia Mare) și doamna Melania Rițiu (București).

Ziua de 30 august a fost dedicată reculegerii spirituale a pelerinilor, iar pe data de 31 august, tot grupul a sărbătorit „Revelionul Bisericesc”, adică începutul noului an Bisericesc, în parohia greco-catolică Sugău-Sighet. Pelerinajul s-a încheiat pe 1 septembrie.

Se împlinesc 20 de ani de când a luat naștere acest pelerinaj, care se desfășoară anual prin implicarea organizatorilor – Congregația Don Orione din Oradea - în parteneriat cu parohiile greco-catolice din Eparhia de Oradea și din Eparhia de Maramureș, care se fac gazde primitoare pentru pelerinii ce le trec pragul obosiți de drum și înfometați, dar fericiți și plini de speranță.

Talida Trifoi - Biroul eparhial de presă

 

Duminică, 25 august 2019, credincioșii parohiei greco-catolice din Șomcuta Mare au comemorat împlinirea a 30 de ani de la trecerea la Domnul a părintelui Ioan Lazăr, călugăr din ordinul „Societatea lui Isus”. 

„Bunul Dumnezeu ne-a făcut nouă, celor ce suntem locuitori ai acestor meleaguri și în mod special comunității noastre Greco-Catolice, un dar nestemat care dăinuie și va dăinui peste veacuri, pe părintele Ioan Lazăr. Să nu uităm că vom renaște și vom dăinui, rememorând faptele oamenilor lui Dumnezeu, trăind credința lor și urmându-le exemplul”, a afirmat părintele paroh Vasile Butean în introducerea manifestării cu tema „Memorii - Mărturii”.

În discursul său, părintele l-a citat pe Preasfinția Sa Vasile, Episcopul de Maramureș, care, în acest an, în cuvântul său rostit la Schitul de la Stânceni, pe data de 6 august, spunea despre importanța faptului de a fi consolați: ”… Avem nevoie întotdeauna ca cineva să ne încurajeze, să vină cu un cuvânt bun, ca să putem să prindem curaj pentru a merge mai departe”. „Anul acesta am primit cu toții o confirmare și o mângâiere care a adus o mare bucurie pentru Biserica noastră. …de aceea anul acesta am fost consolați cu evenimentul care s-a petrecut la Blaj, în 2 iunie, când Papa Francisc a beatificat pe cei șapte Episcopi Martiri...”.

Un mesaj emoționant, din care reiese imensa prețuire fața de părintele Lazăr a transmis, cu această ocazie și Preafericirea Sa, Cardinalul Lucian Mureșan. În textul său, Cardinalul redă pe scurt o întâmplare legată de hirotonirea în clandestinitate, la Cluj, a unui preot de 33 de ani, în data de 19 decembrie 1964, de către Preasfințitul Ioan Dragomir: „După terminarea ceremoniei, nou creatul preot s-a adresat episcopului consacrator întrebând: „Dacă în situația nou creată ar putea să apară unele probleme mai dificil de rezolvat, cui să mă adresez pentru sfat?” La care, episcopul a răspuns fară ezitare: „Cunoașteți pe părintele iezuit care scurt se prezintă Popa Lazăr? Acestuia să vă adresați toți cei hirotoniți clandestin pentru a cere sfat în probleme de orice natură. Să considerați că este sfatul episcopului vostru!”.

Preasfinția Sa Alexandru Mesian, Episcop de Lugoj, în mesajul trimis, amintește: „L-am întâlnit pentru prima dată în luna februarie 1955, la Gherla, unde erau adunați de către puterea politică toți călugării iezuiți din România, când persecuția era în plină desfășurare. Cel care mi-a predat exercițiile spirituale a fost chiar părintele Ioan Lazăr… . Aducem mulțumire Bunului Dumnezeu pentru că ne-a învrednicit să-l avem model de viață și păstor sufletesc”.

Cuvîntul de învățătură în cadrul Sfintei Liturghii a fost rostit de părintele Olivo Bosa, SJ, care a evidențiat faptul că misiunea părintelui Ioan a fost întru totul cea a Sfântului Ignațiu: „A face totul pentru mai mare mărirea lui Dumnezeu, căutarea continuă a voinței lui Dumnezeu, a conduce oamenii la un dialog și la o conversație spirituală și personală cu Dumnezeu”. Au fost prezenți, de asemenea, frații iezuiți Vasile și Traian.

Au adus mărturii despre viața și întâlnirile din clandestinitate: părintele Cornel Ardelean -paroh de Sarasău, doamna profesoară Virginia Pogăciaș, domnul profesor Ciurte Simion, domnul Ciceu Ioniță - fiu de preot greco-catolic. Nepotul - profesorul Gheorghe Dod - și unul dintre strănepoți - Mihai Dod - au parcurs mesul vieții din fotografiile expuse. S-a citit din cartea „Rămîi cu noi Doamne”, din articolul scris de către doamna profesoară Rodica Botezatu din Bistrița, care redă un portret al părintelui Ioan Lazăr. Acesta se întâlnea cu șomcutenii în casa mamei sale, doamna profesor Livia Frențiu, unde săvârșea Sfintele Liturghii.

La final s-a celebrat Parastasul, au fost împărțite din partea familiei pliante cu imagini din viața părintelui, iar corul bisericii a intonat Imnul Episcopilor Martiri. 

„Am trăit această manifestare cu mare bucurie și răbdare”: sunt cuvintele scurte și cuprinzătoare prin care părintele paroh și protopop Butean Vasile își exprimă emoțiile trăite cu ocazia evenimentului.

Secretariatul protopopial Somcuta Mare

 

Sâmbătă, 17 August 2019 00:00

Părintele Romul POP a trecut la cele veșnice

Pe data de 16 august 2019, părintele Romul POP, viețuitor la Mănăstirea Prislop, a trecut la cele veșnice, în al 80-lea an al vieții sale. Slujba de înmormântare va avea loc duminică, 18 august, de la ora 11:00, la Mănăstirea Prislop.

Pr. Vasile Romul Pop (20.03.1939-16.08.2019) – date biografice, activitate pastorală și profesională

S-a născut la 20 martie 1939, în Cehei (Jud. Sălaj). A urmat școala primară din Cehei - Pusta, școala gimnazială la Şimleu-Silvaniei și Liceul la Oradea.

Sef de promotie a Institutului Teologic de Grad Universitar Sibiu în 1960, a absolvit în 1961 cursurile Centrului de Perfecţionare a Cadrelor Economice “30 Decembrie” din Bucureşti. În 1965 a absolvit cursul de specializare în construcţii şi instalaţii-montaj la Cluj, în 1975 cursul de îndrumare misionară şi pastorală la Institutul Teologic Universitar Bucureşti, dar si cursurile de îndrumare pastorală, misionară şi socială la Facultatea de Teologie Greco-Catolică din Oradea, în 1995.

A fost: planificator în Cooperaţia de Consum (iulie-decembrie 1955); învăţător (ianuarie-septembrie 1956); economist plan financiar în Gostat (1961-1963); şef birou planificare şantier construcţii industriale (1963-1968) şi responsabil economic fermă zootehnică (1978-1984); diacon (hirotonit de P.S. Teofil Herineanu și mitropolitul Ardealului Nicolae Mladin, în Catedrala din Baia Mare la 21 iulie 1968), apoi preot şi paroh al Catedralei (1970-1978; protopop-onorar din 28 august 1975); paroh în Husasău de Criş (1984-1996); consilier administrativ la Episcopia Greco - Catolică de Maramureş, Baia-Mare, -în perioada 1 iulie 1996 - 31 iulie 2007. Ultima perioadă a vieții și-a petrecut-o la mănăstirea greco-catolică „Adormirea Maicii Domnului” din Prislop.

Activitate didactică:

1990-1996 - Profesor de religie la clasele I-VIII Şcoala Husasău de Criş;

1992-1996 - Profesor de religie  la Şcoala sanitară postliceală “Christiana” din Oradea;

1998 - 2006 - Profesor asociat (Omiletică, Metodologie, Administraţie Bisericească) la Institutul Teologic Universitar „Episcop Dr. Alexandru Rusu” Baia Mare.

Volume publicate:

„Glasul pecetarelor”, ed. a II-a,  2006; „La izvoarele harului”, ed. a II-a, 2006; „Între Cruce şi stea”, ed.a II-a , 2006; „Exerciţii de dezin-toxicare”, 2006; „Luminile Bixadului”, 2009; „Calendarul de la Bixad”, 2010; „Creştinismul catolic în Ţara Oaşului” (în colaborare), 2010; „Mihai, călugărul de la Prilog”, 2011; „Altfel de memorii”, ed.II-a, 2012; „Cartea Mănăstirii Prislop”, 2012; „Vremea Secerișului, cuvinte potrivite la câteva Duminici și sărbători”, 2015; „Corespondență inedită a Episcopului Ioan Suciu cu Maria Costin”, 2015.

A fost, de asemenea, redactorul mai multor cărți.  

Activitate ştiinţifică:

Participare la Simpozioane Ştiinţifice:

- Simpozionul “Centenarul Independenţei” la Muzeul Naţional Bucureşti, aprilie 1977 cu comunicarea personală: “Participarea Maramureşului la evenimentele anului 1877”.

- Simpozionul Ştiinţific Naţional cu ocazia aniversării a 40 ani de învăţământ superior băimărean, la Universitatea de Nord Baia Mare, 18-19 mai 2001, cu 2 comunicări: “Teologia Luminii” şi “Familia românească în pericol?”.

- Moderator al Simpozionului Omagial “120 ani de la naşterea Episcopului Dr. Alexandru Rusu”, la Universitatea de Nord Baia Mare, 18-19 noiembrie 2004.

Biroul eparhial de presă

 

Mănăstirea „SFÂNTA MARIA”, Baia Mare

            Miercuri– 14 august

17:30 – Procesiune cu icoana Maicii Domnului

18:00 – Slujba Vecerniei + Litie

19:30 – Paraclisul Maicii Domnului

20:30 – Rozariul

21:30 – Acatistul Maicii Domnului

22:30 – Prohodul Maicii Domnului

23:30 – Rugăciune pentru bolnavi

            Joi – 15 august 2019

9:00 – Utrenia

10:30 – Sfânta Liturghie Arhierească

 

Biserica "SF. MARIA", Baia Mare

           Joi - 15 august

18.00 - Sf. LITURGHIE celebrată de către PS VASILE BIZĂU

 

PAROHIA ȘIȘEȘTI

          Joi, 15 august

9.00 -  Utrenia

9.45 -  Sfântul Rozariu

10.30 – Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie

 

Parohia TRIP- BIXAD

           Miercuri- 14 august

19:00 - Primirea pelerinilor cu Icoana Maicii Domnului și Vecernie

20:00 - Paraclisul Maicii Domnului

21:00 - Rozarul de Mărire 

22:00 - Sfânta Liturghie

24:00 - Calea Crucii

          Joi 15 august

 8:00 - Brâul Maicii Domnului

 9:00 - Rozarul

10:00 - Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie

 

Parohia GIULEȘTI 

      Joi, 15 august

10:00 – Utrenie

10.30 Rozariul

11:00 - Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie

 

Mănăstirea BĂSEȘTI

            Miercuri, 14 august 

20:00 – Slujba Vecerniei

21:00 – Paraclisul Maicii Domnului

22:00 – Prohodul Maicii Domnului

23:00 – Rugăciuni de vindecare

            Joi, 15 august

10:30 – Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie

  

Pe data de 15 august, Preasfințitul Vasile Bizău va fi prezent și va celebra Sfânta Liturghie: de la ora 10:30 la mănăstirea  „SFÂNTA MARIA” din Baia Mare și ora 18:00 la Biserica „Sfânta Maria” din Baia Mare.     

Biroul eparhial de presă 

„Fecioara ascultătoare, model pentru copiii lui Dumnezeu” a fost tema după care s-a desfășurat, în zilele 8-10 august, la Baia Mare (în capela Episcopiei), întâlnirea națională a Reuniunii Mariane, ajunsă la a XV-a ediție.

În cuvântul de deschidere, doamna Angela Groza, președinta la nivel național a Reuniunii Mariane, a vorbit despre demnitatea pe care a primit-o femeia prin mama lui Hristos: „Prin Maria, femeia a încoronat creația, punând în culmea ei un Dumnezeu pe care-l oferă lumii ca Mântuitor... Maria este modelul nostru, iar marea noastră ambiție este de a imita cât mai bine perfecțiunea și virtuțile Preacuratei”. A subliniat, de asemenea, responsabilitatea membrilor asociației: „Fiind fii și fiice ale Mariei, avem aceste îndatoriri de suflet de a da mărturie prin fapte și prin exemplul personal, a frecventa Biserica, a o sprijini, a iubi pe Dumnezeu și pe aproapele.

În jur de 50 de marianiști, reprezentanți din toate eparhiile din țară au petrecut trei zile în rugăciune și momente de împărtășire, precum și momente de schimb de experiență în eparhia noastră, care s-a făcut de această dată gazdă primitoare a cincisprezecea întâlnire la nivel național.

Programul întâlnirii a debutat joi seara, 8 august, cu Sfânta Liturghie Arhierească și urările de bun venit rostite atât de Preasfințitul Vasile Bizău, cât și de pr. Ioan Fîrte - spiritualul Asociației în Maramureș și de doamna Mirela Coman - președinta eparhială a asociației. A doua zi dimineața au avut loc momente de rugăciune, precum și două prelegeri ținute de pr. vicar Ioan Balea, care a explicat motto-ului întâlnirii: „Faceţi tot ce vă va spune El” (In 2, 5). Ziua a continuat cu deplasarea tuturor marianiștilor la mănăstirea baziliană din Prilog, unde pr. egumen Ermil a expus istoria icoanei făcătoare de minuni de la Bixad, găzduită acum de mănăstirea din Prilog, precum și biografia Unchiului Mihai, fost călugăr bazilian recunoscut pentru harul său de a găsi tratament naturist pentru orice tip de boală, care a trăit aici și la propunerea căruia s-a înălțat biserica și mănăstirea, chiar pe terenul casei sale părintești. A urmat o prelegere ținută de pr. protopop Iusco Vasile, pe tema tăriei în credință a Episcopilor noștri Martiri, precum și rugăciunea Paraclisul Maicii Domnului și o prelegere a părintelui Florin Fodoruț pe tema Bibliei și a importanței citirii sale zilnice. De asemenea, sora Angela Tutaș, misioanară în Brazilia, a dat o mărturie despre experiența sa de viață misionară.

Sâmbătă, 10 august, a avut loc Rugăciunea Sfântului Rozariu Sfânta Liturghie Arhierească, precum și exprimarea concluziilor întâlnirii: „Întâlnirea națională a Reuniunii Mariane ne-a oferit ocazia de a ne ruga împreună, a fi împreună, a mulțumi lui Dumnezeu și în același timp, de a ne lăsa pe mai departe transformați de spiritul lui Hristos. Suntem în drumul slujirii creștinești în Biserică și pe parcursul unui drum, este frumos dacă ne lăsăm transformați. Ne lăsăm transformați atunci când avem o docilitate a inimii la inspirația Spiritului Sfânt și la ascultarea față de Biserică”, a afirmat, în conformitate cu statutul Reuniunii Mariane, preasfințitul Vasile Bizău. Episcopul a vorbit, de asemenea despre importanța faptului ca ceea ce vorbim, cuvintele noastre să exprime faptele noastre, pentru a trăi în armonie cu noi înșine, cu cei din jur și cu Dumnezeu: „Prin cuvânt, nu doar comunicăm ceva, ci ne comunicăm și pe noi. Și de aceea, autenticitatea cuvântului este dată de autenticitatea inimii omului, de trăirea omului”, a spus Preasfințitul.

Întâlnirea națională a Reuniunii Mariane s-a încheiat cu prânzul luat împreună, în spirit fratern. Următoarea întâlnire va avea loc anul viitor la Oradea.

Talida Trifoi – Biroul eparhial de presă

 

 

Conferința de lansare a proiectului cu titlul „Vârsta a treia - oglinda comunității!”

Baia Mare, 9 august 2019

Începând cu luna iulie 2019, Asociatia Diecezană Caritas Greco Catolic Maramureș implementează proiectul cu titlul ”Vârsta a treia = oglinda comunității!”. Proiectul este finanțat integral prin Programul Operational Capital Uman și va fi implementat pe durata a trei ani în Baia Mare și Jibou în colaborare cu Asociația Vis Juventum. Pe durata proiectului 180 de vârstnici (120 din Baia Mare și 60 din Jibou) vor beneficia de servicii adaptate nevoilor personale (îngrijire la domiciliu, sprijin pentru activitatea zilnică, hrană adecvată).

Astfel plecând de la recomandările Strategiei Europa 2020, în accepțiunea principiului de îmbatranire activă, raportat la situația populației vârstnice de la nivelul municipiului Baia Mare si orașului Jibou, și a situației serviciilor existente pentru vârstnici în ambele localități, Asociațiile partenere în proiect au identificat urmatoarele nevoi principale:

 - Creșterea numărului de servicii sociale licențiate care să furnizeze servicii persoanelor vârstnice

 - Creșterea numărului de vârstnici care să fie implicați în activități pentru menținerea lor activă

- Creșterea numărului de persoane vârstnice care să beneficieze de creșterea gradului de autonomie personală, scaderea riscului de sărăcie

- Creșterea numărului de persoane vârstnice care să beneficieze de monitorizarea stării de sănătate pentru optimizarea stării generale și prevenirea degradării stării de sănătate.

Evenimentul s-a desfășurat la Scoala primară ,,Ep.Dr. Alexandru Rusu”,  Baia Mare , cu participarea și binecuvântarea Preasfințitului  Vasile Bizău, Episcop Greco Catolic al Maramureșului, precum si cu participarea altor oficialități din municipiu  și în prezența câtorva persoane de vîrsta a treia potențiali beneficiari ai acestui proiect.

Asociația Caritas Maramureș mulțumește tuturor participanților la acest eveniment.

DIRECTOR

Pr.Dunca Gheorghe

caritas1

caritas2

caritas3

caritas4

Din încredințarea Preafericitului Lucian Mureșan, Preasfințitul Vasile Bizău a fost prezent, în zilele de 5-6 august, de sărbătoarea „Schimbarea la Față a Domnului” la evenimentele care au marcat împlinirea a 25 de ani de la fondarea schitului carmelitan de la Stânceni, județul Mureș. „Integrat în Biserica greco-catolică locală, schitul a reușit să realizeze importante punți de dialog, în  special un intens dialog ecumenic cu Biserica ortodoxă, dar și conexiuni interreligioase, relațiile cu comunitatea evreiască fiind de un exemplar nivel de prietenie, respect și încredere”, citim în comunicatul dedicat evenimentului, semnat de pr. Adrian Lung. 

Având în vedere misiunea ecumenică a schitului, cu ocazia Jubileului, au fost prezenți la Stânceni reprezentanți ai comunităților ortodoxe, protestante și evreiești, care au ținut o serie de comunicări cu privire la dialog. Astfel, temele conferințelor de luni, 5 august, au fost: Dialogul biblic (Prof. Dr. Tarciziu Șerban - București), Dialogul catolic-ortodox și Dialogul ortodox-catolic (Prof. dr. Alin Tat – Cluj-Napoca și Prof. Dr. Lucian Colda – Alba Iulia), Rolul dialogului în iudaism (Marele Rabin Rafael Shaffer - București), Dialogul cu Dumnezeu: rugăciunea tereziană (P. Damaso Zuazua ocd - Spania). Deschiderea sesiunii de comunicări a fost făcută de către PS Vasile Bizău și IPS Serafim Joantă.

În ziua sărbătorii „Schimbarea la Față a Domnului” (6 august) a avut loc Sfânta Liturghie Arhierească, celebrată de Preafințitul Bizău, care, în cuvântul de învățătură, a vorbit despre importanța faptului de a fi confirmați, de a ne simți consolați și încurajați în fiecare moment al vieții noastre: „În viață, avem mereu nevoie să fim confirmați și confirmarea este o mângâiere pentru suflet. Avem nevoie întotdeauna ca cineva să ne încurajeze, să vină cu un cuvânt bun, ca să putem să prindem curaj pentru a merge mai departe”. „Anul acesta am primit cu toții o confirmare și o mângâiere care a adus o mare bucurie pentru Biserica noastră. Confirmările și consolările sunt și personale, pentru fiecare dintre noi, atunci când ne rugăm și indiferent de încercările din viața noastră, consolările lui Dumnezeu nu întârzie pentru cel care rămâne statornic, care este ancorat în credință și este cu ochii mereu ațintiți asupra lui Isus care călătorește în viața sa. Consolările sunt și pentru comunități și pentru familii și chiar pentru comunitatea mai largă a Bisericii și de aceea anul acesta am fost consolați cu evenimentul care s-a petrecut la Blaj, în 2 iunie, când Papa Francisc a beatificat pe cei șapte Episcopi Martiri”… „De consolări avem nevoie cu toții deoarece, consolarea aduce în suflet pasul lui Dumnezeu înspre noi. Și căutăm să fim consolați și să fim confirmați, ca nu cumva să greșim drumul și ne întrebăm adeseori dacă ceea ce facem, ceea ce trăim este cu adevărat drumul care este în linie dreaptă înspre Cer. Sărbătoarea de azi vine să ne întâmpine și să ne confirme, cu parcursul pe care Isus îl face împreună cu ucenicii lui și ea se situează între Întrupare și Înviere…”, a afirmat Preasfințitul Vasile.  

Ziua a continuat cu doua sesiune a colocviului, dedicată Dialogului Iudeo-Musulman în imperiul Otoman (Felicia Waldmann), Dialogului Iudeo-creștin (Pr. Louis-Marie Coudray osb -Franța). Au mai fost tratate teme precum: Compararea câtorva traduceri din ebraică ale unor pasaje din Tora și din Siddur (Dr Vasile Dub – Târgu Mureș), Marele Rabin Alexandre Safran, om al dialogului (Prof dr. Carol Iancu - Montpellier), Creștini în fața lui Israel, slujitor al lui Dumnezeu (Prof. Dr. Francisca Băltăceanu).

Concluzia colocviului a fost realizată de către prof. dr. Mihai Ștefănescu din Târgu Mureș.

Biroul eparhial de presă

S-a desfășurat, în zilele de 5-7 august, la Ticău, tabăra de vară dedicată copiilor și tinerilor din parohiile Sălsig, Băsești și Oarța de Jos, Săliște. 

A trăi bucuroși și veseli, a experimenta și căuta, este dorința naturală a copiilor și tinerilor. Păstorii parohiilor Sălsig, Băsești și Oarța de Jos, Săliște, în colaborare cu animatorii și conducerea Asociației Tineretului Catolic Maramureș, și cu lideri cercetași care au îmbogățit activitatea cu expertiza tehnică și logistică, au avut inspirația să dea ocazia copiilor și tinerilor din parohiile pe care le păstoresc să învețe jucându-se, să înțeleagă că lucrurile materiale constituie baza necesară pentru viață și că prietenia cu ceilalți și cu Dumnezeu este forma cea mai înaltă a vieții.

Au învățat că natura trebuie respectată, protejată și îngrijită, fiind creație a lui Dumnezeu. Această parte s-a concretizat prin confecționarea diverselor articole de vestimentație, folosind elemente din natură.

În prima seară avut loc și o vizionare de film, iar din mesajul filmului copiii și tinerii au sesizat rolul emoțiilor și legătura emoțiilor cu fericirea.

Copiii și tinerii au devenit curioși și au pus multe întrebări, dialogând cu preoții prezenți, care au transmis învățătura catehetică despre bucurie, fericire, despre fericiri, lumea materială-lumea spirituală, despre darurile primite, care trebuie înmulțite și transmise mai departe, devenind misionari, căci bucuria trăirii credinței nu poate fi pusă sub obroc ci devine lumină pentru alții, sursă de speranță și încredere. 

Tinerii din tabără, au contribuit la sarcinile voluntarilor și animatorilor, descoperind bogăția coparticipării la realizarea sarcinilor curente din campus. Tinerii și voluntarii au gătit împreună și au pregătit împreună diversele activități-astfel, dacă la început copiii și tinerii din parohii erau beneficiari ai activităților, spre finalul campusului, au devenit și ei furnizori și colaboratori.

Campusul a durat 3 zile, în care  organizarea, conceptul, activitățile și sarcinile au fost în sarcina voluntarilor, animatorilor, tinerilor și copiilor, fapt care este îmbucurător-căci tinerii sunt actorii, regizorii și scenariștii lumii de mâine, mai ales dacă caută susținerea lui Isus Cristos-prietenul copiilor și Mântuitorul Lumii.

Pregătirea pentru Sfânta Liturghie a inclus atât partea spirituală cât și partea tehnică, fiind construit un altar din lemn, de către tinerii grupului, prin metode tradiționale, astfel ei contribuind, prin rodul muncii lor, la ofranda adusă Domnului.

Centrul și vârful campusului estival a fost construit de celebrarea în natură a Sfintei Liturghii, aniversând și comemorând Schimbarea la Față a Domnului nostru Isus Cristos. Textele Apostolului și a Evangheliei  sunt interpretate de tineri ca fiind o  invitație de a depăși nostalgiile, de a nu rămâne ancorați în trecut, de a ne schimba mereu în bine, întâi contemplând, adorând și căutând, hrănindu-ne cu Euharistia, sursa și resursa necesară vieții noastre interioare, de sfințenie, apoi acționând, devenind surse de pace și bucurie acolo unde ne pune Dumnezeu.

În ultima seară, momentele de expresie artistică în jurul unui foc de tabără s-au încheiat cu un moment de liniște și de Adorație Euharistică, în care fiecare persoană prezentă a stat de vorbă cu Isus.

Despărțirea la finalul campusului a avut loc cu emoții și promisiunea de a repeta această experiență, și aici și în alte parohii, cu aceștia și cu mulți alții.

Mulțumiri aducem celor ce au coordonat activitățile: voluntarilor ATCM și ACM, și celor două voluntare din Franța, experte în activități cu copiii, venite pe o perioadă de o lună pentru activități socio-educative, la invitația Fundației pentru educație Sfântul Vasile cel Mare; celor ce au făcut posibilă cazarea și utilizarea spațiilor și facilităților: proprietarilor Pensiunii Festival din Țicău.

Un loc aparte în campus au avut părinții preoți: Boloș Alexandru, paroh al parohiei Sălsig, Pop Daniel, paroh al parohiilor Băsești și Oarța de Jos și Angel Zareczki, responsabil eparhial cu tinerii, care au avut misiune de însuflețire și ghidare spre Cel care e Calea, Adevărul și Viața, Isus Cristos.

Pe curând…. la ieșirile și taberele la munte, care urmează în această vacanță…

Organizatorii taberei

 

 

Episcopia Greco-Catolică de Maramureș va găzdui, în zilele 25-27 septembrie, sesiunea de toamnă Conferinței Episcopilor Catolici din România. 

Adunarea plenară a Conferinței Episcopilor Catolici din România (CER) are loc de două ori pe an, în sesiune de primăvară și sesiune de toamnă. La Adunarea plenară participă episcopii membri ai Conferinței Episcopale Române și episcopi invitați permanenți – precum E.S. Nunțiul Apostolic în România și PS Anton Coșa, Episcop de Chișinău (Moldova) – sau ocazionali, în funcție de temele dezbătute în cadrul sesiunii. Fiecare sesiune a Adunării plenare se desfășoară de fiecare dată în alt loc, diecezele şi eparhiile catolice din România găzduind pe rând lucrările.

Biroul eparhial de presă

 

În zilele 8-10 august a.c., se va desfășura la Baia Mare întâlnirea națională a Asociației Reuniunea Mariană. Întâlnirea va avea loc în Parohia Greco-Catolică Nr.1- Capelă, din incinta Episcopiei, pe strada Vasile Lucaciu, nr. 50.

Potrivit invitației semnată de către preşedinta eparhială a asociației, Mirela Coman,  tema pentru meditaţiile din acest an este: „Fecioara ascultătoare, model pentru copiii lui Dumnezeu”, iar Motto-ul ales: „Faceţi tot ce vă va spune El” (In 2, 5).

Întâlnirea se adresează tuturor marianiștilor, dar și credincioșilor care nu fac parte din asociație, însă doresc să petreacă momente de reculegere și rugăciune în aceste zile.

Redăm mai jos programul spiritual al întâlnirii:

Prima zi - JOI, 8 august 2019

Ora 18.00 - Sfânta Liturghie arhierească și Cuvânt de deschidere (transmise live prin Radio Maria):

  • PS VASILE, Episcop al Eparhiei de Maramureş
  • Ioan Fîrte - Spiritualul RM Maramureș
  • D-na Angela GROZA, președinta la nivel național a REUNIUNII MARIANE

Ziua a doua - VINERI, 9 august 2019

Ora 7.15 - Rugăciunea Sfântului Rozariu

Ora 8.00 - Sfânta Liturghie

Ora 10 – 10.30 – Prelegere I, susţinută de către pr. Ioan Balea/ Emil Gîrboan, protopop   

Ora 11 - 11.30 – Prelegere II, susţinută de către pr. Ioan Balea/ Emil Gîrboan, protopop   

Ora 12 - Rugăciunea „Îngerul Domnului” şi cântece mariane/ coordonator pr. Ioan Fîrte   

Ora 15.30 - Mănăstirea din Prilog - Ţara Oaşului

Pr. egumen Ermil – 1. Scurtă istorie a Icoanei de la Bixad

  1. Biografia Unchiului Mihai

Ora 16,00 - A doua meditatie susținută de către pr. Protopop Iusco Vasile/ pr. Ioan Fîrte

Ora 17,00 - Paraclisul Maicii Domnului – Pr.celebrant Fodorut Florin/ pr. Ioan Fîrte

Ora 18,00 - Recitarea Sf. Rozariu de mărire. Cântece mariane

Ziua a treia – SÂMBĂTĂ, 10 august 2019

Ora 7.15 - Rugăciunea Sfântului Rozariu

Ora 8.00 - Sfânta Liturghie pr. Ioan Fîrte și preoții din țară

                                                                        Biroul eparhial de presă,

Comitetul de organizare al RM