Super User
Senior Reporter @EpiscopiaMM
Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipisicing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore magna aliqua. Ut enim ad minim veniam.
George Nicoară – doctor în Teologie
Diaconul George Nicoară și-a susținut joi, 26 mai 2016, lucrarea de Doctorat în carul Institutului de Spiritualitate al Universității Gregoriene din Roma. Titlul lucrării: Autobiografia come spiritualità. L’esperienza spirituale di Ignazio di Loyola e di Teresa D’Avilla secondo i loro scritti autobiografici: «Hechos del Padre Ignacio» e «Libro de la vida de la Madre Teresa”.
„Cercetarea a avut ca obiect experiențele spirituale redate în autobiografiile acestor doi sfinți care aveau să marcheze decisiv profilul teologic al Contra-Reformei și întreaga mistică occidentală până în zilele noastre. Literatura de specialitate este abundentă, însă pariul lui George Nicoară țintește către o punere împreună a două interiorități, adică exact locurile în care Dumnezeu a chemat în mod irevocabil niște suflete însetate. Autorul propune o inovație care leagă literatura și teologia în radicala deschidere a persoanei către misterul dumnezeirii: autobiografia ca spiritualitate, exercițiul memoriei și al reconstruirii narative a inefabilului unei experiențe a transcendentului constituindu-se într-o revizitare anamnetică a „locului” invaziei harului, o actualizare creativă, mereu altfel, a unui eveniment transformator”, relatează Alin Vara pe site-ul Colegiului Pontifical Pio Romeno.
George M. Nicoară s-a născut la Baia Mare pe data de 11 Martie 1988. După anii de școală generală finalizați în orașul natal, a urmat cursurile liceale la Liceul Teologic Român Unit „Inochentie Micu” din Cluj Napoca (2002-2006).
Între 2006 și 2010 a urmat cursurile de Teologie în cadrul Universității de Nord din Baia Mare, fiind seminarist al seminarului „Ep. Dr. Alexandru Rusu”. În paralel a urmat cursurile Facultății de Litere, Specializarea „Limba și Literatura Română-Engleză”, Univ. de Nord Baia Mare (2007-2010).
În perioada 2010-2011 a frecventat cursuri de teologie în cadrul Ateneului Pontifical „Sant’Anselmo” din Roma.
Între anii 2011 și 2013 a urmat studiile masterale în Teologie Spirituală, Universitatea Gregoriană din Roma.
A primit treapta diaconatului pe data de 3 ianuarie 2016, în cadrul Sfintei Liturghii Arhierești celebrată la biserica „Sfânta Maria” (Baia Mare), prin punerea mâinilor Preasfințitului Vasile Bizău.
Biroul eparhial de presă
Comemorarea preotului Vasile Lucaciu - 122 de ani de la sentința memorandiștilor
Preasfințitul Vasile Bizău a sfințit miercuri, 25 mai a.c., placa comemorativă a autorului intelectual al Memorandului din 28 mai 1892. „Această casă i-a aparținut marelui român, dr. Vasile Lucaciu (1852-1922) în perioada afirmării sale ca luptător pentru egalitatea în drepturi și obligații a tuturor națiunilor”, se poate citi pe placa așezată pe casa ce a aparținut familiei Lucaciu, din Satu Mare, str. Vasile Lucaciu, 29.
Dezvelirea plăcii dedicate marelui om de cultură, preot doctor greco-catolic format la Roma, inițiator și semnatar al Memorandului, a fost făcută de PS Vasile și primarul orașului, Dorel Coica, începând cu ora 16:00. Momentul s-a înscris în cadrul simpozionului “Vasile Lucaciu, autorul intelectual al Memorandului”, organizat pentru a comemora figura acestui mare om exact în ziua în care, acum 122 de ani, s-a pronunțat sentinţa în procesul memorandiştilor (25 mai 1894). Petiția, semnată și prezentată de către liderii românilor din Transilvania împăratului Austro-Ungariei, Franz Joseph, cerea acestuia o intervenție directă pentru încetarea presiunilor de maghiarizare a românilor, precum și drepturi etnice egale între români și maghiari. Acest „fapt îndrăzneț” a avut ca și consecință 14 condamnări la închisoare pentru fruntașii memorandiști, care au primit pedepse cuprinse între 2 luni și 5 ani.
La Simpozion au participat numeroși oameni de cultură, profesori, cercetători, preoți (greco-catolici, în frunte cu părintele protopop Dumitru Roman și ortodocși, însoțiți de părintele protopop Ioan Socolan) și autorități (prefectul Radu Bud, primarul Dorel Coica şi viceprimarul Radu Roca). În fața casei unde este amplasată placa comemorativă, PS Vasile Bizău a celebrat Te Deum-ul și Parastasul de pomenire a autorului Memorandului. În discursul său, Ierarhul a evocat figura părintelui Vasile Lucaciu și dezideratul lui de unitate, acesta devenind și un țel al vieții sale, motiv pentru care și ctitoria părintelui, biserica din Șișești, este votivă unirii tuturor românilor.
Pe parcursul zilei au avut loc comunicări științifice și lansarea volumului “Leul de la Şişeşti”, de Tiron Albani (La Poesis, în str. Mircea cel Bătrân, SM), carte publicată de Editura “Şcoala Ardeleană” din Cluj-Napoca. De asemenea, participanții la simpozion au putut vizita expoziţia de documente originale a familei dr. Vasile Lucaciu, cuprinzând ziare, reviste şi cărţi din secolul 19.
„Prin amploarea şi semnificaţia lui, acest eveniment este una dintre cele mai semnificative manifestări culturale care au avut loc în Satu Mare în ultimii ani”, relatează cotidianul Informația Zilei în articolul dedicat evenimentului (semnat Vasile Nechita).
Biroul eparhial de presă
Programul pelerinajului de la Cărbunari-Blaj
Sâmbătă, 28 mai și duminică, 29 mai 2016, va avea loc pelerinajul național al Bisericii Greco-Catolice la Cărbunari-Blaj, instituit de Preafericitul Lucian Mureșan cu ocazia Anului Sfânt al Milostivirii.
La acest Pelerinaj al Milostivirii „sunt invitați mai ales toți cei care își trăiesc experiența la periferia societății (bolnavi, persoane cu dizabilități, șomeri, nevoiași) pentru a primi binecuvântarea Fecioarei Săracilor și a ne bucura de harurile deosebite ale trecerii prin Poarta Sfântă a Catedralei de la Blaj în acest An Jubiliar. Totodată, ne dorim ca la acest eveniment să participe operatorii sociali și medicali precum și dascălii și voluntarii care sunt implicați în operele de binefacere și în instituțiile de educație de pe cuprinsul Eparhiilor”, se poate citi în Circulara (pg. 1, pg. 2) transmisă tuturor Eparhiilor de către Preafericitul Cardinal Lucian Mureșan (Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice) și Preasfințitul Claudiu Pop (Episcop al Curiei Arhiepiscopiei Majore).
Pelerinajul se va desfășura după următorul program:
Sâmbătă, 28 mai:
- orele 17.00-23.00: Vecernia urmată de veghe în Catedrala Sfânta Treime din Blaj. În cadrul acestei seri vor fi momente spirituale, meditație, adorație și rugăciune
Duminică, 29 mai
- orele 8.00-10.00: Procesiune de la Catedrală la Sanctuarul Fecioarei Săracilor de la Cărbunari
- ora 10.00: Liturghie Arhierească la Sanctuarul din Cărbunari
- ora 14:00: Paraclisul Maicii Domnului la Sanctuarul din Cărbunari
În Eparhia de Maramureș, înscrierile se fac la preoții parohi.
Biroul eparhial de presă
RONA DE JOS – Punerea pietrei de temelie pentru Biserica nouă
Duminică, 22 mai a.c., a fost sfințită piatra de temelie a Bisericii Greco-Catolice cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din comuna Rona de Jos. Parohia de aici a îmbrăcat ieri haine de sărbătoare și l-a primit cum se cuvine pe Ierarhul Eparhiei și pe toți preoții și credincioșii veniți în număr mare din localitățile învecinate pentru a se ruga împreună. Urmând tradiția, părintele paroh Gheorghe Godja, împreună cu trei tineri îmbrăcați tradițional, l-au așteptat pe Ierarh la intrarea în comună cu Sfânta Evanghelie, flori, pâine și sare, pentru a-i ura bun venit în localitate. Un salut prietenos a venit și din partea părintelui protopop Vasile Iusco și a primarului localității, Ioan Herbil. De aici au pornit în procesiune înspre locul unde va fi construită noua biserică, conduși fiind de șase călăreți îmbrăcați în straie populare.
Ritualului de Sfințire a locului de biserică i-a urmat Sfânta Liturghie Arhierească, celebrată de către Preasfințitul Vasile Bizău împreună cu un sobor de patrusprezece preoți din zonă.
„Suntem aici, la Rona de Jos, în această duminică atât de frumoasă, cu atât de mult soare pentru acest eveniment important din viața comunității de aici și în același timp, un moment important pentru Biserica noastră, în general. Am binecuvântat piatra de temelie a noii biserici care se va ridica pe acest loc, piatră care ne aduce aminte de statornicia credinței; piatră care ne aduce aminte de faptul că Dumnezeu este Stăpânul și Împăratul nostru, că Dumnezeu este Domnul vieții; că Dumnezeu este biruitor; că Dumnezeu este ajutător; că Dumnezeu este însoțitor și că dorește să ne ducă pe toți la mântuirea desăvârșită și la viața veșnică”, a spus Arhiereul în cuvântul său de învățătură. Și a continuat explicând condițiile care au determinat comunitatea greco-catolică să-și mai construiască o biserică aici: „Se va ridica aici o nouă biserică pentru că ea este o necesitate, pentru că speranța acestei comunități de aici din Rona de Jos este una vie… Poate mulți se întreabă de ce mai trebuie să construim încă o biserică. Trebuie să o construim pentru ca această comunitate să poată să se roage și iarna în condiții mai bune; pentru că, în primul rând, această biserică va fi semnul unității Bisericii lui Hristos. Tu ești Petru și pe această piatră voi zidi Biserica mea și porțile iadului nu o vor birui pe ea. Toate persecuțiile din lumea aceasta, care au fost din primele veacuri și până în zilele noastre, nu au biruit Biserica lui Hristos și ea mereu renaște și învie pentru că Dumnezeu este alături de ea”.
La sfârșitul Sfintei Liturghii, părintele paroh a adresat în primul rând mulțumiri Bunului Dumnezeu pentru această zi de sărbătoare. Mulțumiri au fost, de asemenea, adresate Preasfințitului Vasile și tuturor preoților prezenți, părintelui protopop, primarului localității, credincioșilor și corului Surorilor Maicii Domnului din Sighetu Marmației, care a dat răspunsurile la oficiu.
Biroul eparhial de presă
S-a încheiat prima serie de exerciții spirituale pentru preoți
Într-o atmosferă de liniște și pace, la Mănăstirea „Sfânta Maria” de pe Dealul Crucii, s-au recules timp de trei zile (16-19 mai) doisprezece preoți ai Eparhiei noastre. Călăuziți de părintele Mihai Orban (călugăr iezuit), preoții au urmat prima săptămână a Exercițiilor Spirituale Ignațiene, Principiul și Fundamentul. În prima săptămână a exercițiilor spirituale scrise de însuși Sfântul Ignațiu de Loyola (1491-1556), acesta a propus ca cei ce caută să se reculeagă, să urmeze principii precum: „Omul a fost creat pentru a-L lăuda, preamări și sluji pe Dumnezeu, prin aceasta, mântuindu-și sufletul. Pentru a ajunge la aceasta, în timpul exercițiilor spirituale, ne dispunem sufletul pentru a putea îndepărta de la sine toate înclinațiile dezordonate, care ne pot împiedica în a atinge acest scop, iar odată îndepărtate, se va căuta și găsi voința divină”.
Zilele de exerciții spirituale cuprind: rugăciune și meditație în comun, rugăciune, meditație, și îndrumare personale, plimbări prin natură, masa luată împreună. „În timpul zilei s-a propus și încercat să se țină silențium, pentru a ne putea atinge scopul (cel de a căuta și găsi voința divină)”, a spus pr. Orban.
Astfel, în prima meditație, părintele a folosit ca suport Rugăciunea Sufletul lui Cristos, care „este o rugăciune ce ne poate ajuta să ne dăm seama de înclinațiile noastre dezordonate” (a mai afirmat părintele). În următoarele meditații au fost tratate fragmente din Evanghelia după Luca și Scrisoarea Sfântului Apostol Paul către Filipeni. Întrucât ne aflăm în anul Sfânt al Milostivirii, parabolele alese au fost: cea care vorbește despre Fiul Risipitor, cea care tratează experiența Femeii Păcătoase, parabola care ne povestește situația și convertirea lui Zaheu, etc.
În ultima zi de meditații, participanții au avut bucuria de a-l avea în mijlocul lor pe PS Vasile Bizău pentru a celebra împreună Sfânta Liturghie.
Exercițiile spirituale anuale pentru preoții din Eparhia Greco-Catolică de Maramureș sunt împărțite în patru serii de câte trei zile fiecare. Astfel, fiecare preot poate alege în care serie să participe. Este o modalitate de a se reîncărca spiritual și a gândi noi perspective de păstorie, în linie cu voința divină care se manifestă prin vocea interioară pe care fiecare o simte.
La Baia Mare (Mănăstirea Sfânta Maria), următoarele zile de reculegere vor avea loc în zilele de 13 – 16 iunie (pr. Olivo Bossa).
În acest an, două serii de exerciții spirituale vor avea loc la Sighetu Marmației, mănăstirea Maica Îndurerată, după următorul program: 30 mai – 2 iunie 2016 (pr. Olivo Bossa); 26 – 29 septembrie 2016 (pr. Mihai Orban).
Biroul eparhial de presă
Patru noi membre primite solemn în Reuniunea Mariană la Ferneziu
Duminică, 15 mai a.c., parohia „Schimbarea la faţă a Domnului” din Ferneziu (Baia Mare) s-a bucurat de un moment de sărbătoare prilejuit de primirea în Asociația „Reuniunea Mariană” a patru noi membre. Astfel, în cadrul Sfintei Liturghii celebrate de către pr. Angel Zareczki (vicar episcopal pentru laici) și pr. Gheorghe Năsui (paroh de Ferneziu), credincioasele Muresan Maria, Petrean Melania, Silaghi Gabriela si Manita Rodica au promis solemn că vor respecta regulile impuse de asociație, că vor fi membre active ale comunității Bisericii și că își vor însuși toate virtuțile necesare perfecțiunii vieții creștinești pentru a fi pildă celor din jurul lor.
În cuvântul său de învățătură, părintele Angel a vorbit despre modul în care Reuniunea Mariană și comunitatea parohială pot colabora și despre ajutorul reciproc pe care și-l acordă și a încheiat afirmând: Hristos nu este aici! A Înviat! Această Reuniune Mariană și noi toți credincioșii ar trebui să ducem mai departe acest mesaj…”.
La ceremonie a participat și d-na Ghișa Lucia (președinta eparhială a asociației), care, împreună cu părintele vicar, a oferit diplomele, câte o cărticică, un rozar și o floare noilor membre.
Reuniunea Mariana Regina Cerului din parohia Ferneziu a fost înființată în anul 1996. În prezent, ea cuprinde 31 de membri și este condusă de către d-na Gabriela Șimonca, președintă.
Biroul eparhial de presă
Sighetu Marmației - Cântări și rugăciuni pentru martirii Bisericii Catolice din România
Este al XIV-lea an de când la Cimitirul Săracilor din Sighet se reunesc anual, în cea de-a doua sâmbătă a lunii mai, episcopi catolici (latini și bizantini) din întreaga țară, împreună cu credincioși veniți de pretutindeni, pentru a se ruga la mormintele neștiute ale celor care le-au apărat credința cu prețul vieții. Aici, la Cimitirul Săracilor din Sighetu Marmației se știe că au fost îngropați în gropi comune trei episcopi greco-catolici (Valeriu Traian Frenţiu, Ioan Suciu şi Tit Liviu Chinezu) și episcopul romano-catolic Anton Durcovici (beatificat în luna mai a anului 2014). Alături de ei, își dorm somnul cel de veci alți preoți, credincioși, oameni politici și elite culturale, opozanți ai regimului comunist, care nu și-au lepădat credința și nu și-au negat valorile în care credeau, în pofida amenințărilor celor mai crunte care veneau din partea agenților de securitate. Astfel, temuta închisoare din Sighet a dat bisericii catolice un număr semnificativ de martiri, printre care cei patru episcopi. În semn de prețuire pentru credința și curajul lor, se strâng anual la Sighet mii de pelerini care pornesc în procesiune (începând cu ora 9:00) de la Memorialul Durerii, locul în care martirii și-au dat ultima suflare (între anii 1951-1955) și ajung la ora 10:30 la Cimitirul în care au fost îngropați pe ascuns, fără cruce sau fără vreo rugăciune de înhumare, pentru a nu se putea ști exact locul în care trupurile lor au fost depuse. Urmează apoi Sfânta Liturghie arhierească celebrată la altarul amenajat din cimitir.
Vremea schimbătoare nu i-a descurajat nici în acest an pe pelerinii veniți în număr mare din întreaga țară pentru a aduce o laudă de mulțumire lui Dumnezeu și a-l ruga să-i odihnească cu sfinții pe cei care au plătit un preț atât de scump pentru libertatea noastră de azi.
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost celebrată de PS Vasile Bizău împreună cu Preasfințitul Virgil Bercea, PS Florentin Crihălmeanu, PS Claudiu Pop, PS Mihai Frățilă (greco-catolici), PS Aurel Percă (romano-catolic) și un sobor de zeci de preoți veniți din toate eparhiile tării.
Cuvântul de învățătură a fost rostit de preasfințitul Mihai Frățilă, care a vorbit despre minunile pe care le poate face credința în viața noastră: „Imediat ce-l lăsăm pe Isus să intre în corabia necredinței noastre, ajungem la țărm cu El… Fără întoarcerea la Cristos și schimbarea vieții, vom ajunge să îndreptăm barca Bisericii în furtuni fără sorți de ieșire”, a afirmat ierarhul (Textul integral al omiliei, aici).
La sfârșitul liturghiei, Preasfințitul Vasile (eparh de Maramureș) a mulțumit tuturor celor care vin anual la Sighet, „pe acest pământ sfințit, unde trăiesc răbdarea, credința și speranța că rugăciunile lor vor aduce rod… Nu suntem foarte departe de momentul în care îi vom cinsti ca fericiți pe episcopii noștri martiri”. De cauza lor de beatificare se ocupă cu mult devotament părintele Man Vasile, vicerector al Colegiului Pontifical Pio Romeno din Roma, prezent și el la pelerinaj. Ierarhul a mai mulțumit episcopilor greco-catolici și romano-catolici veniți din alte eparhii, autorităților orașului, credincioșilor și gazdelor care au pregătit o gustare pentru cei prezenți.
Evenimentul este organizat anual de către Eparhia Greco-Catolică de Maramureș.
Biroul eparhial de presă
S-a încheiat sesiunea plenară de primăvară a CER – PS Vasile Bizău devine membru al Consiliului permanent
Marți, 11 mai 2016, s-a încheiat sesiunea plenară de primăvară a Conferinței Episcopilor catolici din România, derulată pe durata a trei zile, 9-11 mai. Lucrările au fost găzduite de Episcopia Greco-Catolică „Sfântul Vasile cel Mare”, din București, și s-au desfășurat la Mănăstirea Părinților Carmelitani Desculți, de la Ciofliceni (Snagov). La deschiderea lucrărilor a participat și Excelența Sa Mons. Miguel Maury Buendía, Nunţiu Apostolic în România.
Cu această ocazie, conform statutului, președinția CER a fost preluată de către de Eminența Sa Cardinalul Lucian Mureșan, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică iar episcopii membri l-au ales ca vicepreședinte pe Arhiepiscopul Mitropolit de Bucureşti, ÎPS Ioan Robu, pentru un mandat de 3 ani, aflăm din comunicatul de presă transmis de pr. Francisc Ungureanu, secretar general al CER. Tot în cadrul sesiunii a fost ales un nou Consiliu permanent, format din Card. Lucian Mureşan – preşedinte CER, ÎPS Ioan Robu – vicepreşedinte CER, PS László Böcskei – Episcop romano-catolic de Oradea, PS Vasile Bizău – Episcop greco-catolic de Maramureş.
Pe parcursul celor trei zile, episcopii au dezbătut cu precădere teme precum: „învăţământul catolic, pastoraţia familiilor, iniţiativele comune ale Bisericii locale în Anul Sfânt al Milostivirii”, se poate citi în comunicatul de presă al secretarului CER. De asemenea, s-a vorbit despre olimpiada națională de religie catolică (desfășurată în Maramureș, Sighetu Marmației în intervalul 19-21 aprilie), Întâlnirea Mondială a Tineretului (Cracovia, 25-31 iulie). Totodată, au discutat şi despre organizarea pelerinajului comun al diecezelor şi eparhiilor catolice din România la Roma, cu ocazia Anului Sfânt al Milostivirii.
Episcopii au analizat și incidenţa codului fiscal asupra administraţiei bunurilor Bisericii, trimițând în acest sens o scrisoare către Ministrul Secretar de Stat al Secretariatului pentru Culte; au dat o declarațiecu privire la alegerile locale din 5 iunie 2016, în care îi îndeamnă pe credincioşii catolici şi pe toţi oamenii de bună credinţă să-şi exercite dreptul şi responsabilitatea de a participa la vot: „Creştinii trebuie să aibă un rol activ şi esenţial în păstrarea și promovarea valorilor creștine proprii poporului nostru, și conforme cu învățătura Sfintei Scripturi și a Bisericii. Fiecăruia în parte și tuturor nu ne este indiferent cine ne reprezintă politic valorile și aspirațiile sociale”.
În după-amiaza zilei de marți, 10 mai a.c., episcopii au fost primiți de Președintele României, Domnul Klaus Werner Iohannis. În seara aceleiași zile, episcopii au celebrat împreună Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala greco-catolică „Sfântul Vasile cel Mare”, din București, iar apoi au fost primiți de Nunțiul Apostolic la sediul Nunțiaturii.
S-a stabilit ca următoarea sesiune ordinară a Conferinţei Episcopilor Catolici din România să se desfăşoare la Oradea, la sediul Episcopiei Romano-Catolice, în perioada 26-28 septembrie 2016.
Biroul eparhial de presă
Îndemn al episcopilor catolici cu privire la alegerile locale din 5 iunie 2016
Întreg episcopatul Bisericii Catolice (de rit latin și bizantin) se află reunit în aceste zile (9-11 mai 2016) la mănăstirea Părinților Carmelitani Desculți din Ciofliceni (Snagov), unde participă la sesiunea plenară de primăvară a Conferinței Episcopilor Catolici din România (CER).
Marți 10 mai, episcopii au dat o Declarație, prin care responsabilizează „pe toți oamenii de bună credință” cu privire la alegerile locale ce vor avea loc peste mai puțin de o lună în România. „Întrucât în momentul alegerilor acțiunea cetățeanului nu se reflectă doar asupra binelui propriu, dar al binelui comun al tuturor, noi, Episcopii catolici de ambele rituri din România, reuniţi la Ciofliceni (Snagov) în sesiune plenară, între 9 şi 11 mai 2016, îndemnăm pe fiecare creştin şi pe toţi oamenii de bună credinţă să-şi exercite dreptul şi responsabilitatea de a participa la vot, pentru alegerile locale din 5 iunie 2016”, se poate citi în textul declarației.
Prin declarația lor, episcopii catolici, îndemnă credicioșii, pe de o parte, să se prezinte la vot, iar pe de altă parte, să discearnă foarte atent care sunt acele persoane/formațiuni politice care ne promit conservarea valorilor noastre creștine și conforme cu învățătura Bisericii și a Sfintei Scripturi, avantajele materiale trecând pe plan secund: „Creştinii trebuie să aibă un rol activ şi esenţial în păstrarea și promovarea valorilor creștine proprii poporului nostru, și conforme cu învățătura Sfintei Scripturi și a Bisericii. Fiecăruia în parte și tuturor nu ne este indiferent cine ne reprezintă politic valorile și aspirațiile sociale. De aceea, creștinul este chemat să facă o alegere coerentă cu credința pe care o mărturisește, promovând acele persoane care respectă valorile demnității umane, sprijină familia și respectă viața încă din momentul conceperii ei și până la sfârșitul ei natural, care prețuiesc pacea, etica creştină şi creaţia lui Dumnezeu”.
Potrivit comunicatului de presă dat în deschiderea lucrărilor, episcopii catolici s-au reunit la Ciofliceni pentru trei zile (9-11 mai) pentru a discuta despre diferite teme din viața Bisericii și tematici pastorale şi sociale, precum şi despre evenimente mai importante.
În după-amiaza zilei de 10 mai, episcopii vor fi primiți la Cotroceni de Președintele României, dl Klaus Iohannis, vor celebra apoi împreună Sf. Liturghie la Catedrala „Sfântul Vasile cel Mare” -catedrala Episcopiei Greco-Catolice de Bucureşti-, iar seara vor fi primiţi de Nunţiul Apostolic, Maury Buendia, la sediul Nunţiaturii.
Această sesiunea de primăvară a CER este găzduită de de Episcopia Greco-Catolică „Sf. Vasile cel Mare” din București.
Conferinţa Episcopilor din România îi reuneşte pe toţi episcopii romano-catolici şi greco-catolici din România şi exprimă unitatea Bisericii locale şi uniunea intimă cu urmaşul lui Petru, Sfântul Părinte. Episcopii catolici din România se întrunesc de două ori pe an în sesiune plenară, primăvara şi toamna, în diferite locații.
Biroul eparhial de presă
Îndemn al episcopilor catolici cu privire la alegerile locale din 5 iunie 2016
Întreg episcopatul Bisericii Catolice (de rit latin și bizantin) se află reunit în aceste zile (9-11 mai 2016) la mănăstirea Părinților Carmelitani Desculți din Ciofliceni (Snagov), unde participă la sesiunea plenară de primăvară a Conferinței Episcopilor Catolici din România (CER).
Marți 10 mai, episcopii au dat o Declarație, prin care responsabilizează „pe toți oamenii de bună credință” cu privire la alegerile locale ce vor avea loc peste mai puțin de o lună în România. „Întrucât în momentul alegerilor acțiunea cetățeanului nu se reflectă doar asupra binelui propriu, dar al binelui comun al tuturor, noi, Episcopii catolici de ambele rituri din România, reuniţi la Ciofliceni (Snagov) în sesiune plenară, între 9 şi 11 mai 2016, îndemnăm pe fiecare creştin şi pe toţi oamenii de bună credinţă să-şi exercite dreptul şi responsabilitatea de a participa la vot, pentru alegerile locale din 5 iunie 2016”, se poate citi în textul declarației.
Prin declarația lor, episcopii catolici, îndemnă credicioșii, pe de o parte, să se prezinte la vot, iar pe de altă parte, să discearnă foarte atent care sunt acele persoane/formațiuni politice care ne promit conservarea valorilor noastre creștine și conforme cu învățătura Bisericii și a Sfintei Scripturi, avantajele materiale trecând pe plan secund: „Creştinii trebuie să aibă un rol activ şi esenţial în păstrarea și promovarea valorilor creștine proprii poporului nostru, și conforme cu învățătura Sfintei Scripturi și a Bisericii. Fiecăruia în parte și tuturor nu ne este indiferent cine ne reprezintă politic valorile și aspirațiile sociale. De aceea, creștinul este chemat să facă o alegere coerentă cu credința pe care o mărturisește, promovând acele persoane care respectă valorile demnității umane, sprijină familia și respectă viața încă din momentul conceperii ei și până la sfârșitul ei natural, care prețuiesc pacea, etica creştină şi creaţia lui Dumnezeu”.
Potrivit comunicatului de presă dat în deschiderea lucrărilor, episcopii catolici s-au reunit la Ciofliceni pentru trei zile (9-11 mai) pentru a discuta despre diferite teme din viața Bisericii și tematici pastorale şi sociale, precum şi despre evenimente mai importante.
În după-amiaza zilei de 10 mai, episcopii vor fi primiți la Cotroceni de Președintele României, dl Klaus Iohannis, vor celebra apoi împreună Sf. Liturghie la Catedrala „Sfântul Vasile cel Mare” -catedrala Episcopiei Greco-Catolice de Bucureşti-, iar seara vor fi primiţi de Nunţiul Apostolic, Maury Buendia, la sediul Nunţiaturii.
Această sesiunea de primăvară a CER este găzduită de Episcopia Greco-Catolică „Sf. Vasile cel Mare” din București.
Conferinţa Episcopilor din România îi reuneşte pe toţi episcopii romano-catolici şi greco-catolici din România şi exprimă unitatea Bisericii locale şi uniunea intimă cu urmaşul lui Petru, Sfântul Părinte. Episcopii catolici din România se întrunesc de două ori pe an în sesiune plenară, primăvara şi toamna, în diferite locații.
Biroul eparhial de presă