Ultimele noutati aparute
Duminică, 17 decembrie: Concertul eparhial de colinde
Cu binecuvântarea Preasfinției Sale Vasile Bizău, Episcopia greco-catolică de Maramureș vă invită să luați parte la Concertul eparhial de colinde,…
Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril sărbătoriți la Satu Mare
În numele celor doi Arhangheli pe care îi sărbătorim este cuprins numele lui Dumnezeu: „Gabriel înseamnă Puterea lui Dumnezeu, iar…
Hramul parohiei Sighet. Binecuvântarea bustului Mitropolitului Victor Mihaly de Apșa
„Cuvântul Domnului de astăzi (Lc. 18,18-27) ne pregătește pașii și ne invită să ne deschidem inimile pentru a-L primi pe…
Hramul parohiei „Sfântul Nicolae” din Satu Mare, numirea noului paroh și hirotonire de diacon
„În această seară a sărbătorii Sfântului Nicolae suntem adunați împreună de harul Spiritului Sfânt, care ne convoacă de fiecare dată…
AMC Maramureș – Daruri pentru copiii internați în spitalele din Baia Mare
„Domnul nu ne-a lăsat dispensații teologice sau un manual pastoral pe care să-l aplicăm, ci Spiritul Sfânt care stârnește misiunea.…
ASOCIAȚIA MEDICALĂ CATOLICĂ: Rugăciuni pentru sufletele cadrelor medicale răposate
«Celebrarea dintr-o zi ca cea de astăzi ne conduce la două reflecții: memorie și speranță. Amintirea celor care au plecat…
Cele mai vizualizate
Comunicat Eparhia Greco-Catolică de București a fost gazda întâlnirii Oficiului…
La Oradea a început în după-amiaza zilei de 12 martie…
Vineri, 30 ianuarie 2026, Preasfinția Sa Vasile Bizău a participat…
Pacienții internați la Spitalul de Pneumoftiziologie „Dr. Nicolae Rușdea” din…
SATU MARE: Primiri de noi membri în Reuniunea Mariană
În Duminica a 27-a după Rusalii (10 decembrie), duminica numită și a Vindecării femeii gârbove, la biserica „Sf. Francisc” din…
În acest an, de sărbătorile Crăciunului, catolicii pot primi indulgență plenară
În acest an, catolicii vor putea primi o indulgență plenară începând din 8 decembrie, solemnitatea Neprihănitei Zămisliri a Preasfintei Fecioare…
COMUNICAT AGRU: Simpozionul „Arestarea episcopilor – de la martiriu la fericire”
În zilele de 3-4 noiembrie 2023, la Biserica „Sfântul Anton de Padova” din Baia Mare, a avut loc a XIX-a…
Comunicat: Sesiunea ordinară de toamnă a Sinodului Episcopilor Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică
În perioada 30-31 octombrie 2023, sub președinția Preafericirii Sale Cardinal Lucian Mureșan, se vor desfășura la Blaj lucrările sesiunii ordinare…
COMUNICAT: S-a încheiat Sesiunea ordinară de toamnă a Sinodului Episcopilor Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice
Blaj, 30-31 octombrie 2023 Episcopii Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice, s-au reunit în sesiune sinodală ordinară în perioada 30-31…
